Vine Craciunul

              Vine, vine Craciunul. Inca nu-mi vine sa cred ca a mai trecut un an ..

Acest an a fost destul de linistit, ma refer in suflet..si plin de impliniri frumoase.

Printre care si faptul ca  ne-am decis sa ne unim destinele. 

As povesti despre pregatiri, despre cum am ales rochia de mireasa...e absolut minunata..ma simt ca o printesa din vechi timpuri, parca fac parte din acele timpuri...

Si i-am zis si prietenului meu, ca sunt incantata de ea. 

Sa nu fie cu ghinion, am mers doar noi fetele sa aruncam cu ochiul la rochite, iar pe el l-am lasat sa se odihneasca.

Si chiar sunt incantata si sunt foarte fericita din toata inima mea.. Cand intram in astfel de magazine, mi se pareau toate frumoase..si pe rand cum le-am probat le gaseam cate un " defect", ca imi e mare, ca e prea decoltata, ca e prea stramta ..insa am ramas la o rochie, care imi vine super..e tip printesa..mai mult nu zic...desi as descrie toata fericirea pe care o simt, insa stiu ca nu trebuie sa divulg mai mult decat cat e suficient. Si oricum, vreau sa ii fac iubitului meu o supriza placuta..daca deja stie detaliile nu mai e supriza

Intr-una din zile, cand aveam chef sa ma alint, l-am intrebat : dar tu chiar iti doresti acest lucru?

Si se uita cu privirea lui, sincer si aproape mirat imi spune cu vocea sa calma si calda ( o folosteste adesea cand imi vorbeste, cand ma alinta, sau cand ma strange in brate ):

-Sa nu te indoiesti niciodata de asta.

Si acum cand imi amintesc cum imi spunea, simplu, fara prea mare tam tam, sau epitete sofisticate..efectiv mi se face pielea de gaina. Omul acesta chiar a fost sincer cu mine si chiar ma iubeste. Pffff, si eu cum sa nu il iubesc? Ma face sa rad, ma face fericita, implinita. Ce sa vreau mai mult? 

Nu stiu cum o sa fie...dar va fi cel mai frumos dar de la viata, nunta noastra. Va fi cel mai frumos moment din viata mea, si implicit si al lui..

Va fi ca acel vis pe care nu am indraznit sa-l visez..Si acum am aceasta ocazie..Si as vrea sa vorbesc cu timpul asta sa treaca si sa vina momentul nostru, cand noi suntem personajele principale a povestii noastre...

Revenind la Craciun...se cam simt pregatirile deja pe la noi..ne gandim la meniul de Craciun si de Anu Nou..ne gandim la cadouri...si vorbind despre cadouri, ne-am inteles sa mergem si la cativa copilasi de la orfelinat, doar ca inca nu stim ce sa le ducem..Cui ce ii cumparam, totusi sa fie frumos si practic..si sa ne incadram in buget...

Anul acesta eu cred ca va fi un Craciun frumos si placut..mergem la colindat, luam masa in familie..sper sa fie si zapada sa ne bulgarim

Imi place familia lui, e unita, simpla, si modesta...sunt harnici si mereu activi...

         Nu as fi crezut vreodata, ca in viata mea, lucrurile se vor aseza la locul lor, si eu voi fi fericita...

Si sper, ca fiecare de pe pamant sa cunoasca aceasta fericire.

Despre pregatiri mai indetaliate, oricum nici noi nu ne-am hotarat la toate, prin urmare nu am despre ce sa impartasesc.

Va doresc un Craciun calduros alaturi de cei dragi, de familie, de prieteni. Sanatate multa tuturor.

O experienta noua

O zi de duminica obisnuita, credeam eu ca va fi.

Nu am facut nimic iesit din comun..M-am trezit chiar fresh, dupa noua ore de somn.

Si, ma tot gandeam cum sa-mi impart timpul..sa stau sa lenevesc...sa ma pun sa-mi scriu cursurile...sa ma pun la loc la somn..

Nici foame nu-mi era asa tare..si apoi mi-am zis, totusi sa merg un pic la biserica...

Nimic mai mult, imi imbrac hainutele si pornesc..evident, la cea mai apropiata biserica..

Asa frumos a fost afara..asa placut, ca o zi de primavara..aer cald, soare..

Si imi controlez foarte mult miscarile incat sa nu ma prea grabesc la slujba..pentru a savura aceasta liniste..

Bine, se termina si slujba si in drum spre casa, mi-am zis : hai sa merg la cumparaturi...

Ma scotocesc prin buzunare..Abia de am mai avut vreo 10 lei..

No bine, nici gandul acesta nu mi-a fost de folos..

Caci ma dureau picioarele de mama focului...am facut cred ca vreo tindere musculara..pentru ca durerile ma supara de vreo saptamana..

In fine, poate se satura si durerea de mine si ma lasa sa ma odihnesc .

Intr-un final mergem la cumparaturi cu masina...

Initial, vroiam sa cumparam pentru copilasi cateva dulciuri,,macar asa sa se bucure si ei un pic..

Bun, cumparam tot felul chiar si fructe..venim acasa si incep sa le impachetez..sa impart egal..

Le terminam de impachetat, de pus in pungulite. ne astamparam si noi un pic foamea si pornim la drum..

Planul se schimbase, caci prietenul meu m-a intrebat : iar mergem la copii?? Hai sa mergem la batranei..

Pasii nostrii au luat drumul spre o asociatie de asistenta sociala, sau pe limba tuturora, la un azil.

Mergand asa usor, fara a avea vreo grija aparte...profitam de faptul ca suntem impreuna, si ca facem lucruri impreuna..Si multumesc Lui Dumnezeu, ca mi l-a scos in cale..

E un om cald, placut..si i-am multumit ca nu m-a lasat singura in aceasta zi, si ca a venit cu mine..

Pentru sufletul meu a contat foarte mult..

Insa, cand am ajuns la azil...ofofof, ce am vazut...

Numai suferinta...

Pe ochii batraneilor s-a citit singuratatea, neputinta, nefericirea, privirea lor ..pierduta, goala..

Mi s-a rupt sufletul.. E ca si cand ai tine un leu in cusca..e ca si cand ai tine viata intr-o celula, unde poate nici oxigen nu ai, nici apa, nici mancare...

Asa i-am vazut noi, nijte suflete prizonieri in propriul lor trup.

Asistentele mi se pareau prea reci, si prea autoritare..

Cumva : hai hai, lasati pachetele si plecati..

Trist.

O experienta noua, da. Dar trista.

Pentru moment, am reflectat asupra suferintelor lor..si ..m-am pus in locul lor..

Ce se va intampla cand voi fi eu batrana? Si la fel de neputiincioasa..

Ofofof, Dumnezeu sa ne aiba in paza de asemenea batraneti, si de asemenea suferinti..

Insa, dupa ce am iesit din teritoriul azilului mi-am mai revenit, si m-am bucurat din nou ca il am langa mine pe cel mai frumos om ( vorbind despre suflet )..

Cati bani "papa" statul de pe urma impozitelor si a mai stiu eu de pe ce taxe, ar putea sa faca lucruri frumoase pentru acest Cluj. Ar putea creea noi locuri de munca, ar putea sa faca noi centre de ajutoare, de azile, de case pentru saraci, de case pentru cei nevoiasi, familii, copii abandonati, varstnici..

Insa din pacate, cei ce sunt la putere nu e gandesc mai deloc la popor, ci la interesul lor..

De mi-ar sta in puteri, de as putea sa fiu milionara, i-as ajuta ..daca nu pe toti, dar macar pe o parte din ei..

Insa, ma straduiesc din putinul meu sa impart si la altii.

Asta e o promisiune. 

Cel putin ma voi stradui sa imi onorez promisiunea.

  De obicei, noaptea e un sfetnic bun. 

Asa ca, am s-o inchei intr-o rugaciune, pentru acele suflete triste pe care le-am vazut azi.

Melcii

Se intampla de multe ori sa nici nu ne gandim la lucruri marunte..Sau la animale, caci abia avem timp pentru lucrurile importante din viata noastra.

Acum, de melci a auzit toata lumea, de la mic la mare. 

Dar, v-ati intrebat de ce ii vedem numai dupa ploaie?

Cu ce se hranesc ei?

De ce se misca asa incet?

Cu toate ca ii vedem atat de rar, chiar si atunci noi ii calcam, fara sa ne dam seama uneori, sau pur si simplu din indiferenta.

Pana sa nu ma documentez si eu, ii tratam cu indiferenta.. Dar, melcii is importanti. 

Iar prietenii, imi spun ca m-am transformat in protectoarea melcilor. Atunci cand ii vad pe mijlocul strazii, ii iau frumos pe fiecare-n parte si ii pun pe iarba. Si le-am zis : daca m-ati ajuta si voi as termina mai repede, asa n-aveti decat sa asteptati pana ii pun pe fiecare.

Bun.

Melcii astia mititei, pe cat is ei scumpi la vedere si pe cat de mici is ei, pe atat is mai complecsi.

Stiati ca melcii fac parte din clasa Gastropoda?? Aceasta clasa cuprinde peste 90.000 de specii de moluste, ele fiind adaptate atat la viata acvatica, cat si la cea terestra.

Stiati ca ei au aproape toate organele, precum a unui om?? Capul lor este dotat cu organe de simt: cele patru antene si ochii. Sistemul lor nervos este reprezentat de ganglionii nervosi. Ei au un singur plaman cu ajutorul caruia respira.

Melcii, sunt deopotriva carnivore si ierbivore, aceasta depinde foarte mult de habitatul lor. Melcii carnivore, Rapana venosa, mananca midii, pesti de talie mica, icre, si sunt o specie invaziva. Sunt mai mari ca si celelalte specii, si uneori corpul lor poate avea culoarea rosie.

Cavitatea bucala e reprezentata de cele trei buze si o limba rugoasa, o limba zimtata..se comporta ca nijte dinti, cu ajutorul carora maruntesc mancarea.

Uneori sunt mancasiosi, si ies la plimbare dupa ploaie, alteori dorm si pot sta nemancati zile-n sir. Mancare ierbivorelor sunt frunzele proaspete.

Plus, ei au numai un singur piciorus, cu care se deplaseaza, astfel locomotia este foarte lenta, adica de aceea se misca asa incet; mai au o cochilie, care pe masura ce melcii cresc, creste si cochilia lor.

In ceea ce priveste imperecherea ei au  si penis si vagin. Aceasta se explica prin faptul ca au o glanda speciala, ce se numeste hermafrodita. Ei se imperecheaza numai de doua-trei ori pe an.Imperecherea poate dura si sapte ore. Dupa imperechere ambii melci vor putea sa depuna oua.

Stiati ca oule melcilor sunt chiar consumabile? Ei se gasesc pe piata sub numele de caviar 

frantuzesc!!

Dar stiati ca sunt melci veninosi?

Acestia sunt reprezentati de melcii de marmura conica. El traieste in apa sarata calda. Prin muscatura sa veninul se imprastie prin corp. Manifestarile pot sa apara in aceeasi zi, sau la diferenta de cateva zile, prin dureri puternice, umflaturi, furnicaturi, amorteala chiar si paralizia muschilor, stop respiratorie..Iar pentru veninul lui nu exista antivenin.

    Melcii se pot folosi la gatit. Dar numai unele specii sunt bune de mancat. Acestia sunt Helix Aspersa, sau cum ii spun francezii " Petit gris", este o specie care se importa din fermele din Italia sau Franta, o alta specie este Helix pomatia, sau " melcul de padure", " melcul de livada". Aceasta specie traieste in vai de pana la 2000 de metri altitudine, in munti impaduriti, in gospodarii. Subspeciile acestuia au luat numele regiunii in care traiesc, de exemplu Helix pomatia transsylvanica ( se gaseste in Alba Iulia ) sau Helix lucorum (se gaseste in Dobrogea ). In jurul Clujului predomina specia Helix pomatia costelata, aceasta ajungand pana la 43 mm in inaltime si 43 mm in lungime, si cochilia sa are culoare alb-galbuie cu benzi brune nu prea intense.

Retete sunt multe. Eu nu prea gatesc melci, pentu ca nu am cui. De curiozitate am mancat, si chiar nu am avut senzatie de voma cum spune lumea. Is o delicatesa in arta culinara.

Dar pana sa ajung eu sa ii culeg, sa le fierb, sa le gatesc mai trebuie sa treaca..poate un veac.

Pana atunci raman protectoarea melcilor.

melcul de marmura conic

Inceput de toamna, bine ai venit !!!

 Este deja septembrie.

Brr, e tare frig, deja mi-am pus rochitele, pantalonii scurti, maieuri, tricouri, sandale, tot. Absolut toate le-am pus separat intr-un alt dulapior. Iar lucrusoarele mai groase le-am scos de la naftalina.

Astazi am primit premiul de la un concurs la care am participat. Si, desi nu e cine stie ce, sunt tare mandra de mine. A fost un concurs de cultura. Acum, ma simt si eu un pic mai desteapta. 

Desi e un premiu de consolare. Un tricou. Si o port cu mandrie. Pentru ca puteam sa nu particip, sa nu ma intereseze, sa nu ma implic, sa nu-mi placa. Si totusi.

Mie mi-a placut. 

Totodata mi-ar placea sa il scot la licitatie. Este o dorinta pe care vreau sa o implinesc. Si anul acesta mi-am propus sa particip la tot felul de concursuri si cu premiile pe care le castig sa le scot la licitatie.

Este primul premiu pe care il primesc si de care candva m-as putea folosi. E chiar util sa ai un tricou atunci cand toate ti's rupte de exemplu. 

Odata cu venirea toamnei, avem fiecare nevoie de ceva mai grosut. 

Si banii primiti de pe acest tricou vor merge pentru hainute de copii de la orfelinatul din gruia.

 Caci frigul nu iarta pe nimeni. Nici pe cei mici, nici pe cei mari.

 Oricat ar fi ei de sanatosi, odata si odata tot cad unor raceli. viroze. gripe, etc. 

Cel care da cel mai mult primeste tricoul. 

Asadar, acest tricou sa fie simbolul iubirii pentru copiii abandonati, sa fie simbolul bunatatii voastre, implicarii voastre, dorintei de a ajuta pe cei care nu au posibilitatea de a avea. Acesti copii au nevoie de afectiunea voastra.

Nu fiti indiferenti atunci cand puteti face un bine.  

Nu trebuie o avere sa ajuti, sau sa oferi o mica bucurie cuiva. Trebuie doar sa vrei.

Vreau sa va atrag atentia asupra unor lucruri care in prezent multi au uitat : grija pentru semeni. 

Valoarea care sunteti dispusi sa o dati, trebuie sa scrieti public sub forma de comentariu la aceasta postare.

Marimea tricoului este S, dar linistit poate sa poarte si cel care are M, sau XL, materialul e din bumbac.

Propun, ca pretul de pornire sa fie 30 ron.

Durata licitatiei este pana luna viitoare 04.10.2014

Luna lui ..cuptor?

As vrea eu. Intr-adevar avem o saptamana de sa ne topim nu alta..Dar de vineri vin ploile.

Mult a tinut si vara.

Am asteptat cu atata nerabdare sa vina vara, mi-am facut cateva mici idei ce as putea sa fac...dar fara rost...nu am facut nimic.

Multi colegi imi spuneau : aseara te-am lasat aici si acum dimineata tot aici te gasesc?

Evident. De ce sa ma relaxez eu...

Pe de alta parte profit de acele putine momente in care am timp liber, si imi adun fortele si ies. Fie cu prietenele, fie cu prietenul...Imi ajunge si o plimbare in parc, sau un badminton in spatele blocului..

Orice incerc, numai sa uit de servici asa cateva minute macar.

Si pentru ca am avut ceva timp la dispozitie, m-am gandit sa imi transform blogul.

Sa nu mai povestesc lucruri personale, ca nah, nu toata lumea e curioasa ce fac eu..

Prin urmare, m-am decis, sa scriu biografii. Da da..

Fie despre scriitori, romancieri, istorie..despre ceea ce ma gandesc eu ca ar fi interesant.

Sau, sa postez retete.

Ideea este ca lucrusoarele personale le notez intr-un vocabular, si cand voi avea asa mai mult timp, cum ar fi perioada maternitatii, sau perioada dupa pensionare..o sa adun toate intr-o carte si le voi publica.

Asadar, toate cele bune.

Poate, un nou inceput

Ultimele saptamani au fost saptamani de foc. Schimbari peste schimbari...oameni noi, evenimente noi, si chiar si stari noi m-au incercat.

Nu stiu cum, dar ma simt norocoasa.

Acum, imi beau cafeaua, si ascult playlistul pe care l-am facut acum 4 ani...cu J. LO, Gloria T., Rihanna, Madonna, Krypton, etc. Sunt piese triste, dar care in ciuda starii mele, ma calmeaza, si sunt in elementul meu cand le ascult. 

Deci, atatea schimbari...is prea multe. Dar cum zicea candva o sefa de a mea: avem nevoie de persoane dinamice care sa asimileze informatiile noi repede si sa fie flexibile.

No sigur. Dinamica? 

Hahaaahhaaa..in veci pururi.

Sa asimilez toate informatiile noi repede?

Cum sa nu. Cand mi se extinde camaruta in care imi tin lucruri uitate, sterse.

Adica, uit si mai repede ca si pana acum. Si parca am goluri in hardul meu de memorie.

Goluri, la care nu le vad explicatia. No serios. Ma simt batrana din acest punct de vedere. Sunt tanara, acum trebuie sa am cea mai mare putere sa lupt, sa muncesc, sa retin si sa realizez lucruri. Acum trebuie sa fiu sanatoasa.

Ehhh. Sigur, grija am de mine. Tocmai am scapat de o traheita de toata frumusetea. Defapt e a doua pe anul acesta. Si am fost mai rau ca prima data. Sigur, mi-am luat medicamentele asa cum mi-a zis farmacista si doctorita..dar tot nu imi explic golurile din mintea mea.

E o treaba serioasa. Si astia ceilalti zic ca e un fleac. 

Am sa merg sa imi fac o tomografie. Nu zic la nimeni sa nu ingrijorez. Cand aflu rezultatul atunci am sa le comunic. 

Prietenii care ma cunosc zic ca ma prea ingrijorez pentru orice. Ca uneori prea exagerez. Si le tin eu teorii ca trebe sa aiba grija de ei, sa se mentina sanatosi. Ei, uneori sunt superficiali. 

"Lasa tu, ca trece" imi spun ei de multe ori

Cu toate astea, trebe sa merg sa vad de o tomografie. Nu sunt tare ingrijorata, atata ca as vrea o explicatie. Si nu stiu de la cine sa cer.

Din cate am citit despre boli, golurile astea ar putea fi semnele unui Alzheimer timpuriu. 

Numai ca, aceasta boala apare, in puii mei la aia de 70-80-90 de ani....nu la tineri de 24 de ani.

Cu toate astea, am si perioade in care mainile imi tremura ca o frunza. Bine, asta ar putea fi o lipsa de magneziu zic eu, caci toata viata mea am fost anemica..

Si citez pentru linistea mea :  "Boala Alzheimer (Morbus Alzheimer) este o afecțiune degenerativă progresivă a creierului care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea capacităților intelectuale ale individului și a valorii sociale a personalității sale, asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează starea cunoscută sub numele de dementa (din latina: demens)"

Si, psoriazisul iar s-a declansat. La naiba, parca sunt predestinata sa iau mereu la mine bonboanele ( medicamentele) si creme pentru tot felul de afectiuni..

Nu pot fi si eu o fata normala?? Care sa aiba la ea numai cosmeticale si telefon si bani?

Sa ma lipsesc de boli si alte cele...? 

Iar cu psoriazisul nu se joaca, aceasta apare in perioade de stres, de soc emotional..si pus cap la cap, merge mana-n mana cu boli psihice. O criza foarte puternica de psoriazis poate declansa aparitia bolilor psihice, cred eu...odata ce are legatura cu scoarta cerebrala

Sunt concluzii pe care le trag eu, mergand pe firele logicii.

 Indiferent ce am, vreau sa stiu. Sunt rezistenta. As suporta orice fel de veste.

In fine, sa nu fim pesimisti. 

Vorbeam despre schimbari..fara sa vrea omul se adapteaza oricarui regim....

Fie un regim militaresc, fie unu democrat, fie unul liberal..

Oricum, pentru om, fiecare schimbare e marcata in viata sa poate ca si un capitol care incepe, sau care s-a incheiat, e marcata zic eu, precum nijte obstacole pe care trebuie sa le treci.

Si de ce spun toate astea? Pentru ca incerc sa inteleg realitatea, si sa analizez totul din toate punctele de vedere. Si de ce imi fac griji?

Odata ce vad clar ce se intampla, stiu incotro sa merg...daca vad totul in ceata eu nu mai am siguranta, imi pierd echilibru si tind sa cad in extreme.

Daca stiu ce se intampla, stiu si ce sa fac..poate sa fie mai bine..

Indiferent, stiu si ma urmareste gandul de cand eram mica, sa fac ceea ce trebuie atunci cand trebuie.

Si ma refer la toate punctele vietii, atat la servici, cat si acasa, cat si in relatiile cu pacientii, dar si cu prietenii.

Este clar, ca nu fac mereu ceea ce trebuie ca no, sunt om si eu..si am o multitudine de defecte...si nu stiu de ce oamenii ma iubesc..bine unii oameni...sunt groaznica!!

         Joi. Dimineata. Deschid usa de la balcon. Maicuta !! Exclam eu, in gandul meu. Ce racoare..

Imi tarasc picioarele prin bucatarie, si incerc sa ma adun din somn. Sa ma trezesc. 

E devreme. Dar totusi, imi pun pentru o cafea.

Intre timp ma asez pe un scaun.

Si astept. 

Si tot astept, si parca numar secundele.

Da de pot sa grabesc aparatura aia sa faca cafeaua mai repede. 

Nici gand.

Ma duc pe balcon..era frumos. picurile de ploaie parca vroiau sa se opreasca, si sa lase soarele lenes sa rasara in tihna ..insipir aerul curat in plamani..a fost ca si o doza puternica de adrenalina, ce m-a trezit aproape instantaneu.

Si, iar ma pun pe scaun.

Si am avut o dorinta enorma. Cred ca e o dorinta aproape uitata.

Cand eram mica, mi-am pus asa in minte:  Doamne, eu vreau sa am copii..dar poate nu voi reusi ca poate nu o sa fiu suficient de sanatoasa, si atunci sa nu sufar, te rog Doamne ajuta-ma sa ridic un orfelinat. Sa am suficienti banuti sa le dau si celorlalti. Sa am mai multi copii asa. 

  Si aceasta dorinta mi-a venit in minte ca un fulger. Au fost cateva minute in care in fata ochilor mi se afisau imagini in care eu si alte persoane, administram orfelinatul. Spuneam povesti, iar copii radeau.

Ori, eram la ora de muzica, si stiu ca invitasem un prieten care are o voce frumoasa, si stie multe cantece de drumetii, si mi-l imaginam cu prietena lui acolo in cercul de copii. 

Ori, eram la masa si spuneam Tatal nostru.

   Joia aceea, a fost singurul lucru bun ce mi s-a intamplat. Nici cafeaua nu mi-a cazut asa bine, ca am mancat cu croasant simplu care nu avea nici un gust. Si mie imi place sa am ceva dulce langa cafea. 

Cafeaua o beau aproape amara, dar dulcele ala suplimenteaza tot. 

In rest, a fost groazni.. E groaznic sa lucrez sub presiune..

 

         Vineri. Dimineata. Soare si cativa norisori. E speciala aceasta zi. 

Imi beau cafeaua ca-n orice dimineata. Ma rog, se exclud acele zile in care nu ma duc la servici.

Primesc un telefon. 

"- Buna ziua. Doamna Vladau?"

 - Buna ziua. Da, eu sunt.

 - V-a sosit un colet. La adresa mentionata este cineva acasa?

 - Da, sigur. Sunt eu acasa. In cat timp ajungeti?

 - Intr-un minut. 

 - Bine, vin acum."

No sigur, buimaca, cu cafeaua in mana si jumate de gogoasa in cealalta, caut disperata cheile.Fac cateva ture prin casa....nici urma de chei. Imi iau repede prima fustita ce o apuc la indemana, caci pantalonii nu-mi gaseam..imi iau telefonul si buletinul si cobor. Imi faceam planul. Bun, nu inchid usa de intrare, dar macar cea de la scara sa nu las sa se inchida..caci apoi raman pe dinafara...si ghici ce..?

Ajung jos, si cu toata minutiozitatea mea apropiu usa pana se aude un " poc "....

    -Super tare, acum cum mai intru in casa? mi-am pus eu problema odata ce m-am vazut cu toate usile inchise..

Am lasat-o balta...m-am indreptat spre masina curierului..s-o amuzat bine de mine cand i-am zis ce am patit...si s-a oferit sa ma ajute el..L-am refuzat politicos, spunandu-i ca doar sun eu la toata scara pana imi raspunde careva si le zic ca sunt vecina si am ramas fara chei.

 Intreb, asa sa stiu si eu, de la cine am primit coletul asta imens..

Imi zice : de la concurs la care ati participat si trebuie sa ridicati premiul.

Stiam ca trebuie sa vina premiul, ca am fost sunata..dar nu stiam cand anume...si cam uitasem eu asa de acest premiu...adica..m-am bucurat atunci foarte mult, si am sunat doua persoane sa le zic de acest castig..apoi am lasat-o moale, spunandu-mi ca nu e cine stie ce, si ca o sa ma bucur cand o sa am premiul in mana mai mult...

Pentru moment m-am simtit norocoasa.

Dar, as prefera sa fiu din alt punct de vedere norocoasa. Sa am casuta mea, gradina mea, copii mei, sotul meu, familia mea...si as renunta la toate aceste chilipiruri, poate pentru o alta fata ar fi tare cel mai cool moment, si ar trata pe celelalte cu nasul pe sus, si s-ar lauda cu acest premiu peste tot.

Cand m-am inscris in concurs, am zis ca nu am nimic de pierdut...acum de nu ma extrag nu ar fi pierdere mare, oricum sunt obisnuita sa pierd. 

 Urcand scarile, ma gandeam ca poate aceasta perioada pe care o traiesc, e pentru ca, sunt unele lucruri care trebuie sa se indrepte..sa ia o intorsatura frumoasa aleea pe care pasesc..

Poate e un nou inceput pentru mine...un inceput in viata ...sa descopar si partea cealalta a vietii..

Oricat de bolnava sau sanatoasa as fi...as vrea sa am bani multi, sa fac tot ce trebuie sa infiintez acest orfelinat..nu stiu exact motivul pentru care imi doresc acest lucru..dar asa simt ca trebuie sa fac..

Pana una alta, vreau sa imi mobilizez prietenii sa adunam banuti si sa mergem la orfelinatul din Cluj...aproape de gruia...unde am fost acum cateva luni.

Copii s-au burucat enorm de mult, pentru un mar si o eugenie si o banana..atata mi-am permis sa le duc..

Desi nu e nici o sarbatoare, as vrea sa mai merg acolo, cu bagaje si mai incarcate.

  Pana atunci, ma asteapta un sfarsit de saptamana tare greu..

 - 

Perfectiunea..

Cand vine vorba despre perfectiune, foarte multa lume tinde sa exagere, sa fabuleze, si sa inventeze...chiar pentru unii nu exista..

Ori mai aud de la unele fete : Draga, eu caut un barbat perfect!!!! Sa nu ma bata, sa nu bea, sa fie frumos, sa fie destept, sa fie romantic, sa aiba bani, masina si casa !!! Dar la ala ce ai vazut draga?? Nu vezi cum arata?? Nu e pentru tine!!!

Si cam aici se opresc...

La care..., ce sa fac?? Sa ma pun cu prostii?? Clar, las de la mine...ma fac ca is tare interesata de parerea lor, dar in sinea mea ma amuz tare bine de penibilismul absolut.

Eu de obicei vorbesc mult...dar sunt situatii cand imi place sa tac..si sa fac balarie de altii..

Deci, perfectiunea!!!

Combina partea materiala?? Sufleteasca?? Spirituala? Fizica? Psihica?? Crestineasca??

Sau este valabila numai pentru o singura veriga??

E cumva perfectiunea veriga slaba?

  Pentru mine...perfectiunea inseamna viata...cea pe care o traiesti zi de zi...cea in care te uiti in calendar si bifezi o zi importanta, sau ajungi acasa si zici : bine ca a mai trecut si ziua asta, pfff ce obosit sunt si efectiv te trantesti in pat.

Sau, viata aceea care te invata lucruri utile, frumoase, si iti da de ales ori faci si esti bine, ori nu faci si suporti consecintele.. Acea viata care te invata sa fi responsabil, matur, hotarat, dar si sa iti alegi prietenii, scopurile in viata, obiectivele..Te invata sa existi..sa te accepti si sa te iubesti, evident cu masura.

Mi-a zis cineva acum vreo zece ani, daca nu si mai bine : tu esti un copil frumos si bun, si Dumnezeu iubeste astfel de copii..trebuie sa te auto-educi...si cand iti este greu tu sa iti spui ca esti fetita curajoasa si frumoasa si trebuie sa-ti iubesti aceste calitati. Odata ce inveti sa te iubesti pe tine si sa te respecti pe tine, o sa te iubeasca si o sa te respecte si cei din jurul tau. 

Sa ma auto-educ, in conditiile in care in afara de Dumnezeu n-aveam pe nimeni...

Iar atunci mi-au izbucnit lacrimile..si eram asa intr-o stare stranie...eram luminata...dar parca acea lumina era ca o licarire mica mica ce venea undeva de la capatul tunelului..si atunci iar mi-a revenit vederea si i-am zis: dar, cum? eu traiesc in intuneric??

Si pentru ca acea persoana era si este o fira puternica, dar in aparenta dura, fiindca s-a abtinut cu greu sa nu planga si ea de mila, mi-a zis: o sa fie bine, tu doar sa te rogi...si o sa vezi ca o sa fie bine..

Apoi am strans-o tare in brate, aproape brutal..insa toata tremuram..i-am udat bluza cu lacrimi si muculeti verzi..

Nu eram eu tare lamurita despre situatie...dar am primit ordine clare..nu stiam de ce dar aveam acea presimtire ca pot s-o ascult chiar orbeste...si asa am si facut... Aveam timp berechet sa intorc si sa sucesc cuvant cu cuvant ce mi-a zis ea.. Insa mereu intampinam aceeasi problema..sufeream de un blocaj mintal..Asa cred..e ca si cand pamantul s-ar termina si ai cadea intr-un gol..si mereu cadeam in golul ala..si atunci parca cadeam intr-un somn profund.....

Cand eram mica, e adevarat ca eram usor complexata..dar nu neaparat din cauza a cum aratam..ci in ce mediu traiam.....acuma cand imi amintesc mi se pare un basm....un basm ireal, aproape inventat, dar cat se poate de adevarat. 

Si m-am zbatut ani intregi sa inteleg si sa caut raspunsul, sa-l gasesc.

L-am gasit insa de mult, pentru ca atunci cand l-am gasit am incetat sa il mai caut.

Raspunsul a venit de la altii...cand am auzit primul te iubesc zis cu tot sufletul ....

Ma uit azi in jur, si da sunt cativa in jurul meu, poate ii pot numara pe degetele de la o singura mana..ei sunt cei care ma iubesc...si prin urmare, am invatat lectia cea mai importanta...lectia de baza: sa ma iubesc si sa ma respect, si aceeasi iubire si respect sa ofer inzecit celor din jur.

Daca perfectiunea inseamna toate astea, atunci eu sunt multumita..

Am realizat un lucru perfect...am realizat un sentiment de aproape singura..construit cu dibacie si implicare.

Nu sunt pretentioasa...Nu astept lucruri imposibile de la nimeni...Nu vreau laude, nici aplauze de la nimeni...

Nu vreau sa ating perfectiunea..Imi doresc ca acea perfectiune sa aiba totusi mici defecte, impuritati....stiti ca si granulele solubile..chiar daca se dizolv ele in paharul cu apa, dar pe fundul paharului tot se mai vad mici granule..

Asta inseamna pentru mine a atinge perfectul.