Poate, un nou inceput

Ultimele saptamani au fost saptamani de foc. Schimbari peste schimbari...oameni noi, evenimente noi, si chiar si stari noi m-au incercat.

Nu stiu cum, dar ma simt norocoasa.

Acum, imi beau cafeaua, si ascult playlistul pe care l-am facut acum 4 ani...cu J. LO, Gloria T., Rihanna, Madonna, Krypton, etc. Sunt piese triste, dar care in ciuda starii mele, ma calmeaza, si sunt in elementul meu cand le ascult. 

Deci, atatea schimbari...is prea multe. Dar cum zicea candva o sefa de a mea: avem nevoie de persoane dinamice care sa asimileze informatiile noi repede si sa fie flexibile.

No sigur. Dinamica? 

Hahaaahhaaa..in veci pururi.

Sa asimilez toate informatiile noi repede?

Cum sa nu. Cand mi se extinde camaruta in care imi tin lucruri uitate, sterse.

Adica, uit si mai repede ca si pana acum. Si parca am goluri in hardul meu de memorie.

Goluri, la care nu le vad explicatia. No serios. Ma simt batrana din acest punct de vedere. Sunt tanara, acum trebuie sa am cea mai mare putere sa lupt, sa muncesc, sa retin si sa realizez lucruri. Acum trebuie sa fiu sanatoasa.

Ehhh. Sigur, grija am de mine. Tocmai am scapat de o traheita de toata frumusetea. Defapt e a doua pe anul acesta. Si am fost mai rau ca prima data. Sigur, mi-am luat medicamentele asa cum mi-a zis farmacista si doctorita..dar tot nu imi explic golurile din mintea mea.

E o treaba serioasa. Si astia ceilalti zic ca e un fleac. 

Am sa merg sa imi fac o tomografie. Nu zic la nimeni sa nu ingrijorez. Cand aflu rezultatul atunci am sa le comunic. 

Prietenii care ma cunosc zic ca ma prea ingrijorez pentru orice. Ca uneori prea exagerez. Si le tin eu teorii ca trebe sa aiba grija de ei, sa se mentina sanatosi. Ei, uneori sunt superficiali. 

"Lasa tu, ca trece" imi spun ei de multe ori

Cu toate astea, trebe sa merg sa vad de o tomografie. Nu sunt tare ingrijorata, atata ca as vrea o explicatie. Si nu stiu de la cine sa cer.

Din cate am citit despre boli, golurile astea ar putea fi semnele unui Alzheimer timpuriu. 

Numai ca, aceasta boala apare, in puii mei la aia de 70-80-90 de ani....nu la tineri de 24 de ani.

Cu toate astea, am si perioade in care mainile imi tremura ca o frunza. Bine, asta ar putea fi o lipsa de magneziu zic eu, caci toata viata mea am fost anemica..

Si citez pentru linistea mea :  "Boala Alzheimer (Morbus Alzheimer) este o afecțiune degenerativă progresivă a creierului care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea capacităților intelectuale ale individului și a valorii sociale a personalității sale, asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează starea cunoscută sub numele de dementa (din latina: demens)"

Si, psoriazisul iar s-a declansat. La naiba, parca sunt predestinata sa iau mereu la mine bonboanele ( medicamentele) si creme pentru tot felul de afectiuni..

Nu pot fi si eu o fata normala?? Care sa aiba la ea numai cosmeticale si telefon si bani?

Sa ma lipsesc de boli si alte cele...? 

Iar cu psoriazisul nu se joaca, aceasta apare in perioade de stres, de soc emotional..si pus cap la cap, merge mana-n mana cu boli psihice. O criza foarte puternica de psoriazis poate declansa aparitia bolilor psihice, cred eu...odata ce are legatura cu scoarta cerebrala

Sunt concluzii pe care le trag eu, mergand pe firele logicii.

 Indiferent ce am, vreau sa stiu. Sunt rezistenta. As suporta orice fel de veste.

In fine, sa nu fim pesimisti. 

Vorbeam despre schimbari..fara sa vrea omul se adapteaza oricarui regim....

Fie un regim militaresc, fie unu democrat, fie unul liberal..

Oricum, pentru om, fiecare schimbare e marcata in viata sa poate ca si un capitol care incepe, sau care s-a incheiat, e marcata zic eu, precum nijte obstacole pe care trebuie sa le treci.

Si de ce spun toate astea? Pentru ca incerc sa inteleg realitatea, si sa analizez totul din toate punctele de vedere. Si de ce imi fac griji?

Odata ce vad clar ce se intampla, stiu incotro sa merg...daca vad totul in ceata eu nu mai am siguranta, imi pierd echilibru si tind sa cad in extreme.

Daca stiu ce se intampla, stiu si ce sa fac..poate sa fie mai bine..

Indiferent, stiu si ma urmareste gandul de cand eram mica, sa fac ceea ce trebuie atunci cand trebuie.

Si ma refer la toate punctele vietii, atat la servici, cat si acasa, cat si in relatiile cu pacientii, dar si cu prietenii.

Este clar, ca nu fac mereu ceea ce trebuie ca no, sunt om si eu..si am o multitudine de defecte...si nu stiu de ce oamenii ma iubesc..bine unii oameni...sunt groaznica!!

         Joi. Dimineata. Deschid usa de la balcon. Maicuta !! Exclam eu, in gandul meu. Ce racoare..

Imi tarasc picioarele prin bucatarie, si incerc sa ma adun din somn. Sa ma trezesc. 

E devreme. Dar totusi, imi pun pentru o cafea.

Intre timp ma asez pe un scaun.

Si astept. 

Si tot astept, si parca numar secundele.

Da de pot sa grabesc aparatura aia sa faca cafeaua mai repede. 

Nici gand.

Ma duc pe balcon..era frumos. picurile de ploaie parca vroiau sa se opreasca, si sa lase soarele lenes sa rasara in tihna ..insipir aerul curat in plamani..a fost ca si o doza puternica de adrenalina, ce m-a trezit aproape instantaneu.

Si, iar ma pun pe scaun.

Si am avut o dorinta enorma. Cred ca e o dorinta aproape uitata.

Cand eram mica, mi-am pus asa in minte:  Doamne, eu vreau sa am copii..dar poate nu voi reusi ca poate nu o sa fiu suficient de sanatoasa, si atunci sa nu sufar, te rog Doamne ajuta-ma sa ridic un orfelinat. Sa am suficienti banuti sa le dau si celorlalti. Sa am mai multi copii asa. 

  Si aceasta dorinta mi-a venit in minte ca un fulger. Au fost cateva minute in care in fata ochilor mi se afisau imagini in care eu si alte persoane, administram orfelinatul. Spuneam povesti, iar copii radeau.

Ori, eram la ora de muzica, si stiu ca invitasem un prieten care are o voce frumoasa, si stie multe cantece de drumetii, si mi-l imaginam cu prietena lui acolo in cercul de copii. 

Ori, eram la masa si spuneam Tatal nostru.

   Joia aceea, a fost singurul lucru bun ce mi s-a intamplat. Nici cafeaua nu mi-a cazut asa bine, ca am mancat cu croasant simplu care nu avea nici un gust. Si mie imi place sa am ceva dulce langa cafea. 

Cafeaua o beau aproape amara, dar dulcele ala suplimenteaza tot. 

In rest, a fost groazni.. E groaznic sa lucrez sub presiune..

 

         Vineri. Dimineata. Soare si cativa norisori. E speciala aceasta zi. 

Imi beau cafeaua ca-n orice dimineata. Ma rog, se exclud acele zile in care nu ma duc la servici.

Primesc un telefon. 

"- Buna ziua. Doamna Vladau?"

 - Buna ziua. Da, eu sunt.

 - V-a sosit un colet. La adresa mentionata este cineva acasa?

 - Da, sigur. Sunt eu acasa. In cat timp ajungeti?

 - Intr-un minut. 

 - Bine, vin acum."

No sigur, buimaca, cu cafeaua in mana si jumate de gogoasa in cealalta, caut disperata cheile.Fac cateva ture prin casa....nici urma de chei. Imi iau repede prima fustita ce o apuc la indemana, caci pantalonii nu-mi gaseam..imi iau telefonul si buletinul si cobor. Imi faceam planul. Bun, nu inchid usa de intrare, dar macar cea de la scara sa nu las sa se inchida..caci apoi raman pe dinafara...si ghici ce..?

Ajung jos, si cu toata minutiozitatea mea apropiu usa pana se aude un " poc "....

    -Super tare, acum cum mai intru in casa? mi-am pus eu problema odata ce m-am vazut cu toate usile inchise..

Am lasat-o balta...m-am indreptat spre masina curierului..s-o amuzat bine de mine cand i-am zis ce am patit...si s-a oferit sa ma ajute el..L-am refuzat politicos, spunandu-i ca doar sun eu la toata scara pana imi raspunde careva si le zic ca sunt vecina si am ramas fara chei.

 Intreb, asa sa stiu si eu, de la cine am primit coletul asta imens..

Imi zice : de la concurs la care ati participat si trebuie sa ridicati premiul.

Stiam ca trebuie sa vina premiul, ca am fost sunata..dar nu stiam cand anume...si cam uitasem eu asa de acest premiu...adica..m-am bucurat atunci foarte mult, si am sunat doua persoane sa le zic de acest castig..apoi am lasat-o moale, spunandu-mi ca nu e cine stie ce, si ca o sa ma bucur cand o sa am premiul in mana mai mult...

Pentru moment m-am simtit norocoasa.

Dar, as prefera sa fiu din alt punct de vedere norocoasa. Sa am casuta mea, gradina mea, copii mei, sotul meu, familia mea...si as renunta la toate aceste chilipiruri, poate pentru o alta fata ar fi tare cel mai cool moment, si ar trata pe celelalte cu nasul pe sus, si s-ar lauda cu acest premiu peste tot.

Cand m-am inscris in concurs, am zis ca nu am nimic de pierdut...acum de nu ma extrag nu ar fi pierdere mare, oricum sunt obisnuita sa pierd. 

 Urcand scarile, ma gandeam ca poate aceasta perioada pe care o traiesc, e pentru ca, sunt unele lucruri care trebuie sa se indrepte..sa ia o intorsatura frumoasa aleea pe care pasesc..

Poate e un nou inceput pentru mine...un inceput in viata ...sa descopar si partea cealalta a vietii..

Oricat de bolnava sau sanatoasa as fi...as vrea sa am bani multi, sa fac tot ce trebuie sa infiintez acest orfelinat..nu stiu exact motivul pentru care imi doresc acest lucru..dar asa simt ca trebuie sa fac..

Pana una alta, vreau sa imi mobilizez prietenii sa adunam banuti si sa mergem la orfelinatul din Cluj...aproape de gruia...unde am fost acum cateva luni.

Copii s-au burucat enorm de mult, pentru un mar si o eugenie si o banana..atata mi-am permis sa le duc..

Desi nu e nici o sarbatoare, as vrea sa mai merg acolo, cu bagaje si mai incarcate.

  Pana atunci, ma asteapta un sfarsit de saptamana tare greu..

 -