Cursul vietii

..sunt unele luni sau poate ani, infernali...

sunt doar etape ale vietii, care fac parte din destinul fiecaruia...

Sunt lucruri care le invat pe propria-mi piele..e dureros..

Aceasta lupta in continuare e a mea ..si trebuie s-o duc pana la capat singura.

O lupta, in care am pierdut multe batalii...in care am fost ranita de multe ori, rani sufletesti care trec foarte greu..Dupa astfel de rani ma recuperez foarte greu, uneori am nevoie de ani de zile, am nevoie de timp..si ceea ce nu stie multa lume, am nevoie de multa iubire.

Ca si scut, mereu m-am ferit de oamenii care nu m-au vrut langa ei. Mereu imi cautam coltul meu de rai, mereu doar coltul meu unde sa fiu doar eu si lumea mea...sau eu si persoana careia ii eram draga...

Fugeam si as fugi si acum, de acele persoane pentru care le sunt straina...caci ma doare enorm sa stau langa ei, stiind ca nimic din ce fac nu ii poate face fericiti, nu am nici o calitate buna pentru care as putea fi apreciata..

Imi doresc sa fug !!!! Dumnezeu este martor cat de mult imi doresc sa fug.

Insa, daca voi fugi, si aceasta batalie o voi pierde...poate ultima sansa sa castig sau recastig o pata de fericire in viata mea !!

Sa lupt..singura si cum stiu eu..

Poate daca stau, invat din propriile-mi greseli..insa o lectie pe care nu mi-a predat-o nimeni !!

Singura trebuie sa dau de capat. 

Singura trebuie sa merg pe dibuite, fiindca luminita de la capatul tunelului n-o zaresc.

Totul in jurul meu este pustiu si fara sens !!

Acea lectie pe care nimeni nu mi-a zis-o, nimeni nu mi-a explicat-o este aceea de a invata cum sa ramai !!

Intr-adevar, este usor sa fugi..este usor sa te izolezi, sa te ascunzi intr-un colt unde nici naiba nu stie de tine...da e usor !! Insa, pentru mine e un scut impotriva suferintei, impotriva acelor oameni carora nu sunt destul de buna !! Imi pun acel scut nu din lasitate, ci de frica !! Am ajuns sa-mi fie frica, fiindca ma avant cu atata incredere, entuziasm, si nu doar, cu o naivitate copilareasca crezand ca toate sufletele sunt bune si dragute..si cand acele suflete se transforma in diavoli necurati, ma speriu si intru in panica...imi pun problema, stai putin, ca el nu tine nici cat negru sub unghie la mine, ce as putea sa caut langa el, caci uite ca nu ma vrea langa el..inseamna ca nu sunt suficient de buna, inseamna ca eu trebuie sa-l las sa fie fericit, macar el,,caci eu nu as putea fi fericita langa cineva care nu ma iubeste !!! De aceea fug !! Fiindca nu vreau dragoste cu forta!! Nu vreau sa oblig pe nimeni sa faca ceva mecanic, daca nu vine din suflet mai bine nu-l supun unei asemenea chin !!

Mereu m-am dus mai departe cum am putut.

Insa, pentru un singur lucru is recunoscatoare in viata ! Si aceea este faptul ca sunt cateva persoane care la acel moment erau cu spatele catre Dumnezeu...si acum sunt cu fata !! Asta datorita ca am fugit !

Este adevarat ca, de stateam...de as fi stiut si as fi invatat deja de pe atunci lectia " cum sa ramai cand" lucrurile ar fi stat altfel in prezent...este singurul meu regret, si o regret din tot sufletul.

De aceea acum invat tocindu-mi neuronii, pansandu-mi ranile..stergandu-mi lacrimile..dar invat caci nu se poate ca acest regret sa se repete la infinit...si cele mai dureros este ca pe acest drum trebuie sa merg singura !! Este un drum cu sens unic si doar pentru o singura persoana. Insa tare mult as vrea sa nu simt aceasta singuratate, tare mult mi-as dori sa fiu........sa fim doi pe acest drum cu sens unic...

Sunt singura ..ca de obicei!!

Sunt dependenta de iubire...nu pot exista fara ea..e ca si cum as fi o leguma fara ea...

Sunt genul de suflet care are sa recupereze muuult muuult de tot...persoane, sentimente...si iubire.

Sunt o persoana cu acest handicap, acest deficit de iubire cronica....si mai am o singura sansa s-o dobandesc..

Poate daca as dobandi-o as invata sa si raman..

Nu stiu.

Dureri ale sufletului..

Presimt, un lucru..
Presimt ca ar trebui sa plec...ca misiunea mea s-a incheiat...aici..pe acest Pamant.
Simt, ca si cum as avea putin timp la dispozitie sa aranjez unele lucruri inainte de plecare...sa las totul in ordine..sa las totul aranjat ...ca persoanele care ma inconjoara sa nu mai aiba treaba cu anumite probleme nerezolvate..si ar trebui sa ma gandesc la toate..
Am inceput sa imi fac ordine in dulap..si marea mea problema este ca am foarte multe hainute pe care nu le port,,,asa ca am pus in cateva sacose hainutele pe care cred eu ca le-ar putea purta alte persoane..
Apoi trebuie sa imi gasesc un notar ...sa las scris sa mi se doneze organele ..tot ce e de folos in alte parti sa fie folosite...
E sumbru ce scriu...dar nu trebuie sa plang...nu trebuie sa ma sperie moartea...
De unde vin, a fost infernul ...Acum e doar o trecere...un culoar care duce spre Ceruri.. .
Trebuie sa fiu curajoasa..trebuie sa ma rog, sa tin putin post pentru cei aproape mie..caci as vrea sa ii las in siguranta...sa fie protejati, incurajati, sa fie iubiti si alintati de Dumnezeu..
Apoi, stiu si trebuie sa recunosc ca nu sunt tocmai sanatoasa...
Pe langa ulcerul pe care-l suspectez, mi s-au adaugat nijte dureri insuportabile de ochi..am avut spre exemplu, ieri, cand jumatate din zi nu puteam sa imi tin ochii deschisi..am incercat..comprese calde cu ceai de silur...am incercat sa nu fiu suparata...observ ca mai tare ma dor cand sunt supusa sub un stres foarte mare...si nici azi nu am fost stralucita...
Operatia...nu stiu daca va fi cu final happy end...
Pana atunci..trebuie sa rezolv problemele ...trebuie sa las ordonat si curat dupa mine..ca nimeni sa nu aiba de suferit dupa ce plec...
Nu mi-ar asculta nimeni aceste ganduri..deci nu le spun cu voce tare..caci si de as da de inteles ce gnaduri ma abat..nu mi-ar da nimeni crezare..
Si eu, de as auzi asemenea insinuari, clar as schimba discutia, si as incuraja persoana..
Nimeni nu ma poate ambitiona mai mult decat cum o fac eu...
Pofta de viata ...am..si n-am ..
Am fost foarte multi ani in depresie...
Dar aici nu e vorba de depresie...si nici de greutati..
E vorba de un presentiment...
Ce va urma de acum...va fi un chin din punct de vedere a sanatatii...ce mai conteaza...voi face fata, oricum ar fi...caci nimic nu e mai frumos decat mangaierea Lui Dumnezeu..
Plang..in linistea serii..aud doar cateva picaturi de ploaie batand in geam..si in rest ..sunt doar eu, si cuvintele de rugaciune rostite in gand...
Si fac diferenta intre depresie si alte manifestari clinice...
Privesc ca un sfarsit de drum..linistita, pasnica.. nu am nici un gand sinucigas..nu am nici alte ganduri pesimiste..din contra ..e limpede ca buna ziua...si daca va fi asa cum presimt..atunci fie ca-n toate sa fie voia Domnului.
Durerile sufletului meu....sunt suferintele altora ...si as vrea sa pot ajuta pe toti ...am sa incerc, totul..cum pot si din ce pot, dau mai departe..Asta promit solemn !!
Doamne, asculta-ne rugaciunile noastre.

Intamplari

Am stiut mereu ca voi intampina probleme in orice lucrusor pe care mi-l doresc ...

Insa, sa intalnesc chiar la tot pasul critici, nemultumiri...si sa vad oameni hotarati sa ia hotarari in locul meu....e prea mult Dumnzeule Sfant...

Am crezut ca odata ce voi invinge acel " asa mama, asa fiica" sau " eu nu sunt ca ea, si asta am s-o demonstrez tuturora " voi avea si eu o viata de adulta normala si sanatoasa, cu intelegere si iubire..

Cam asa o functionat pana acum minte mea...

Insa inca o data viata imi arata ca e destul de greu sa ramai pe linia de plutire, imi arata ca daca tot vreau sa traiesc trebuie sa lupt cu tot ce am: cu dintii, cu sufletul, cu mainile, cu picioarele...

Si am sa dau tot ce e mai bun din mine. caci pe mine nu ma doboara suferinta..

Eu trebuie sa inving suferinta.

Este singurul lucru ce m-a motivat pe parcursul acestor ani.

Mi-a trecut prin minte, faptul ca eu voi pleca....voi pleca de langa cei dragi mie..si incercam sa imi imaginez cu e ....cum ar fi..

Dar cum sa hotarasc eu ...cum? Cum sa am puterea sa decid sa parasesc tot ce am langa mine? Cum sa renunt la aceasta lupta care am inceput-o?

Si, cu toate astea, prea mult tin la aceasta viata pe pamant..

Poate, n-ar trebui sa fiu asa...ci sa accept ca poate daca merg de aici, am sa ma vindec ..

Cand a murit tatal meu...imi spuneam ca si consolare..faptul ca s-a dus in ceruri, si ca el a scapat de problemele lumesti, si ca acolo sus el s-a vindecat..

Poate, asta ar trebui sa cred si despre mine..ca ma voi vindeca de bolile trupesti...

Mi se face un gol in stomac..cum sa stau eu intinsa cu ochii-nchisi ...cum sa mor? Dupa ce am luptat atat de mult? 

Imi iubesc sufletul, pentru ca eu m-am educat, eu m-am chinuit, eu am luptat..

Si va trebui sa il las liber..sa mearga....

Insa, as vrea ca fiecare sa ia cate ceva de la mine...as vrea sa pastreze lumea, aceasta dorinta de a lupta, de a invinge suferinta..

Doamne, daca va trebui sa ma opresc din lupta...

Doamne, alina-mi sufletul numai cum Tu stii mai bine..

Fi te rog sa fi alaturi de mine in ceasul mortii...

Insa, mai mult imi doresc sa fi alaturi de cei dragi mie..Sa treaca peste aceasta pierdere..

Si daca eu nu pot sa mai fiu alaturi de ei, Tu Doamne Sfinte, te rog sa fi alaturi de ei..

Ajuta-le sa treaca peste toate cu ajutorul Tau, cu sprijinul iubirii tale..Ai mila de ei Doamne, si mangaie-le sufletele lor..Fi alaturi de ei in lupta aceasta pe pamant..

Imi doresc sa fiu ingropata crestineste...insa inainte de toate...as vrea sa salvez vietile altora...sa le dau inima mea daca mai este sanatoasa..sa donez ochii daca sunt de folos...mainile amandoua, picioarele daca le sunt de folos..plamanii daca sunt sanatosi...ficatul...tot ce e de donat as vrea sa donez...totul...caci nu sunt bogata..deci averi nu las in urma...poate nu voi prinde perioada in care sa am locuinta mea...sau sa am copii...deci singura bogatie este sufletul meu si trupul meu de care ma folos pentru treburile zilnice..Ingaduie Doamne ca macar aceste donatii sa le fac din prima..

Totusi, e trist faptul ca gandesc asa in pragul pregatirilor pentru nunta..

Stiu ca ....trebuie sa fiu pregatita pentru orice....

Imi place sa ma pregatesc pentru toate din timp...chiar daca pana la implinirea faptelor poate trec ani..Fie voia intr-un voia mea..

Indiferent, Doamne Dumnezeule, Tatal nostru din ceruri, ai grija de toti ...Da-le sanatate si intelegere intre ei...

Sentimente

Noi sentimente isi fac loc in suflet..

Noi stari ma incearca..

Si as vrea sa strig dupa ajutor.

Insa nu stiu cine m-ar intelege, daca m-ar judeca, daca m-ar plange..

Duc o noua lupta cu mine. Ea conduce, imi conduce sentimentele, reactiile si starile mele sufletesti..

Imi amintesc atunci, ca nu asa se duce o lupta cu imposibilul..

Ci mereu sa am capul pe umeri, sa fiu constienta de atacul celorlalti si sa nu ma las influentata de explozibilul din mine.

        Fac cateva excercitii de respiratie pentru a-mi controla pulsul si bataile inimii...

O intrebare isi ia pozitia principala in mintea mea:

Oare tata cum ar fi facut daca ar fi fost in situatia mea?

Sau, Doamne, cum este bine sa fac? Cum trebuie sa procedez?

Nimeni nu mi-a calauzit drumul pana in prezent, nici tata, nici mama, nici sora...

Trebuie efectiv sa ma bazez pe intuitia mea, pe capacitatea mea de a ma descurca singura orisicand...

Insa trebuie sa ma consult si cu Dumnezeu...sa-mi arate El calea.

Sunt revoltata..ca in timp apar nijte probleme care ma depasesc..care nu sunt in masura mea sa le rezolv....insa le iau asupra mea, si cand este o problema ma gandesc mereu cum s-o rezolv si nu s-o las in aer....

Poate tocmai de aceea imi da aceasta incercare...poate nu trebuie sa le rezolv singura..

Pff, dar e greu..cum sa depind de cineva? Cum?

Cand eu, nu m-am bazat pe nimeni 100 %, decat pe puterile mele..decat pe instinctul meu si pe credinta mea...singura, atatia mari de ani in care eu am fost independenta ..in care nimeni nu m-a intrebat daca am ce sa mananc sau sa beau...timp in care am vrut sa fiu ceea ce sunt..

Nu le-am dat voie sa se apropie...si cand le-am lasat sa fie aproape de sufletul meu, m-au tradat..

Oare asta ar insemna sa am familie? Oare numai este vorba doar de deciziile mele ?

Cum as putea sa imi dau seama? Cum?

Imi vine sa plang...

Intra-adevar, dorinta de a fi independenta mi s-a implinit..

Dar, pe de o parte mi-a luat mintile, si aproape si sufletul..

Pentru ca acum nu mai las voie aproape la nimeni sa ia decizii in locul meu, sa ma influenteze cu orisice, nu..acum in tot ce are legatura cu mine, eu conduc, eu am franele...

E o povara grea aceasta independenta...toate responsabilitatile le iau asupra-mi...

Dar, e chiar asa sanatos sa fiu independenta?

Mi-am dorit si familie pe de alta parte...EEeeeee, si aceasta e pe cale s-o am..ca si Dumnezeu s-a saturat de mine la cat L-am batut la cap de la varsta de 13 ani...

Bine, dar atunci...eu cu independenta mea trebuie sa semnez un tratat de despartire...caci nu se impaca una cu alta..nu ...

Constientizez...

Si Tu Doamne, cata rabdare trebuie sa ai cu mine ca de atatia ani Tu ai stiut ca voi trece printr-o lupta cu mine, cu suferinta si cu nerabdarea mea de muritoare de rand...

Si m-ai lasat, sa ma dau eu cu capul de ziduri si de toate, ca sa-mi dau seama ca defapt altfel trebuiesc sa decurga lucrurile...

Ma gandesc totusi, ca mi-a fost folositoare aceasta independenta ..aceasta dorinta de a ma descurca singura..Si acum, va trebui sa renunt la acest vis sa-l mai traiesc...

Pentru ca m-am maturizat, 

pentru ca acum am trecut la alt nivel emotional al vietii mele.

Acum Doamne, te voi batea la cap cu altele, insa voia Ta sa fie si voia mea.

Mi le-ai dat pe toate asa cum ti le-am cerut de fiecare data, si tot de fiecare data nu am fost multumita, vroiam atunci altceva si altceva....si-mi dadeam la un moment dat seama ca locul meu nu era acolo unde mi-as fi dorit eu...si atunci ma durea sufletul ca am gresit, si ca trebuia sa fac cum zici Tu nu cum vroiam eu...

E greu sa ma inteleaga cineva cu adevarat date fiind circumstantele..

Poate eu niciodata nu mi-am acceptat soarta,

 vroiam sa se inchida acea voce mereu batjocoritoare...

care-mi punea in carca tot felul de lucruri rele...povara neamului meu....

Poate ambitia de ma autodepasi mereu m-a facut un pic oarba....

si nu m-a lasat sa ma opresc un pic din marsul asta al vietii..

sa stau si savurez tot ce am ...toate realizarile mele sufletesti, emotionale, relationarea cu oamenii, cu persoane deosebite, de faptul ca am evoluat in gandire, si mintea mea nu mai este amortita de inconstienta si de ceata..

faptul ca puteam sa fiu mai rau...

Cand am momente de prea mult triumf, mereu imi vin in minte imaginile cu cersetori, cu oameni sarmani care au ajuns pe drumuri facand cine stie ce greseli...sau poate au ajuns asa cazand victime a unor lacomii mari....si ma infoara gandul ca as putea sa fiu asa...si atunci ma potolesc..ma adun..respir..si mintea mi se limpezeste..

Imi spun, ca mereu trebuie sa fiu atenta ce fac si cum fac, ca vine o vreme cand toate se intorc...

si faptul ca sunt inca tanara nu ma ajuta cu nimic, daca fac numai greseli si la batranete ajung sa fiu pe strada...nu nu !!

Imi doresc bogatie, o viata fara griji, dar imi amintesc de familiile bogate care se cearta, sau divorteaza ca si-au gasit amanti..

Vreau sanatate ca boli am o gramada...Dar in zilele in care ma simt sanatoasa, uit cum e sa fiu bolnava si incep sa abuzez de imunitatea mea si nu ma ingrijesc...

Vreau familie...si uite cat de greu e sa accept ca cineva sa ia decizii in locul meu...si eu vreau familie..

Nu spun asta ca nu sunt pregatita..trebuie sa fiu, caci o relatie de lunga durata trebuie binecuvantata de Dumnezeu, caci altfel, se destrama...

Pentru prima data in viata mea nu ma simt singura..si asta ma sperie teribil de rau...

Caci mi frica sa nu ma obisnuiesc cu ideea de a avea in permanenta pe cineva pe care sa ma bazez, si apoi sa ma trezesc intr-o zi in care ma parasesc unul cate unul....

Pe cand m-am obisnuit cu gandul ca il am macar pe tati 

l-am pierdut si pe el...

M-am agatat foarte mult de persoanele care au fost in viata mea,

 ca prieteni, ca profesori, ca colegi, ca iubiti....si mi-a fost greu sa ma obisnuiesc fara ei, atunci cand eu trebuia sa merg pe drumul meu si ei pe al lor....

Si acum nu stiu ce atitudine sa am ...cum sa ma comport... ce sa ii spun inimii cine sunt atatea persoane? Ce cauta in viata mea? 

Sa ii spun ca va fi familia ei? 

Ce va crede, ca o dau numai cu imprumut sa nu se obisnuiasca prea mult cu ea?

Sa ii spun ca sunt straini nu ma lasa sufletul..fiindca nu sunt !!

Doamne, spune-i Tu cine sunt acele persoane..linistes-te-o si imbarbateaz-o asa cum o faci mereu.

Tu Doamne decide ce e mai bun pentru mine...caci eu, las armele jos..

Nu este in puterea mea, nu pot sa duc aceasta lupta de una singura...ma simt neputiincioasa..e prea mult pentru mine.

Sunt sentimente si stari straine pe care nu le-am trait pana acum si mi frica de ele..

Asa incat Doamne ai mila si ajuta-ma, randuieste-le pe toate cum stii Tu ca e bine...

cartea..

..oricum nu sunt in toate mintile..sambata am inceput cartea si azi mi-o mai ramas 40 de pagini de citit...imi aceasta notita pentru ca e uluitor fiindca de foarte multa vreme nu mai citisem cu atata sete....si chiar si placere..sunt ultimele doua capitole si sunt nerabdatoare sa le citesc...doar e tarziu si dimineata ma trezesc la 6..ceea ce pana atunci nici nu mai este asa mult...in plus sunt obosita si de as termina cartea nu prea as tine minte mare lucru..deci maine dupa ce revin de la practica am sa termin si cartea de citit..

Cartea se numeste : Suflete salbatice de Amanda Quick..

Acum va spun odihna multa, si somn usor

O duminica de iarna ploioasa

   Pentru mine este o zi de relaxare completa..

In principiu mi-am reluat activitatile de acum foarte multi ani..de exemplu cititul, sau spusul rugaciunilor dimineata...

E foarte interesant sa descopar ca inca imi plac acele activitati, ca inca ma simt captivata in citit..

De curand, cum a fost luna cadourilor, am primit o carte.. Nu e nimic iesit din comun, mi se parea de groaza cand i-am citit titlul, si autorul pentru mine era inca necunoscut..

Cartea a stat asa in cutea in care a sosit, vreo o saptamana, sau chiar doua, fara sa o deschid macar.

Insa aseara a fost ceva ce m-a determinat sa citesc ..puteam sa aleg orice carte din biblioteca..dar am ales-o taman cea care nici macar nu i-am citit cuprinsul.

Am avut si starea necesara, drept e...nici chef de televizor, nici chef de internet nu am avut...doar sa stau efectiv si sa ma uit la tavan...

Cand eram in liceu frecvent aveam aceasta activitate, neavand cui sa ii vorbsc, ii vorbeam lui Dumnezeu, caci in afara de mine nu ma asculta nimeni, doar Dumnezeu.

Si am vrut sa ma intind pe pat..insa imi era frica sa adorm..caci eu visam cu deschisi..mai aveam acea caldura pastrata de bratele iubitului meu..si ii simteam corpul gol langa al meu, si suflarea sa cum imi incalzea obrajii, il simteam ca si cum ar fi ramas ceva din el langa mine.Emana o caldura armonioasa, nici sufocanta, nici rece..e acea caldura care indiferent cat imi e de rece, daca stau un minut la el in brate ma incalzeste ..e acea caldura care intr-un mod inexplicabil imi ofera siguranta..si bratele lui cum ma cuprind cu lejeritate, simt ca si cum as fi acasa la el in brate...

Si nu vroiam sa adorm, ci doar sa reflectez asupra acelor minute in care stateam lipiti unu de altu...trupurile noastre goi, se completau perfect sub asternut..

Apoi sa imi revin la realitate am incercat sa am activitati, precum impaturatul hainelor si aranjatul camerei..insa era tarziu...patul m-a ademenit din nou...si cu incapatanare refuzam sa adorm...

Atunci m-am uitat pe dulap, apoi pe tavan si mi-am tot plimbat ochii prin toata camera, insa nu imi aminteam decat acel sentiment de implinire ce-mi oferea imbratisarea lui...nu pot explica...nu incape in cuvinte, e un amestec de sentimente, de ..pfff...defapt e simplu, acest barbat ma implineste, ma simt in siguranta cu el, ma iubeste si imi ofera protectie...

Cumva m-am ridicat si am desfacut cutia in care se afla cartea..mi-am propus sa citesc cateva pagini...din cand in cand ma uitam si la ceas, si-mi spuneam: no lasa ca citesc pana la 01:00, si cand m-am mai uitat la ceas era 02:15..foarte tarziu....mi-am zis ca e suficient, si oricum imi lacrimau deja ochii de la lumina..

E placut sa descopar placerile din tinerete....si psihic m-am eliberat, si am descoperit ca aceasta carte nu e deloc grea, si parcurgi cu usurinta pagini dupa pagini..asa ca o recomand cu caldura, mai ales cum sunt noptile in care incerci sa adormi si nu poti, sau chiar nu vrei sa adormi deloc, sau cum sunt zilele ploioase....

Dupa cateva ore de citit mi-am ridicat privirea ca e destul de intuneric si nu imi gaseam o explicatie...si m-am uitat pe fereastra...e chiar trist afara..margele mari de ploaie se preling pe exteriorul geamului, cerul e intunecat, si se aud masinile cum trec prin baltile mari de apa...

Din auzite, am inteles ca afara e cald, eu nici macar nasul nu mi l-am scos afara...imi sunt inghetate si picioarele si mainile si nasul si urechile...sunt cam o moarta vie...circulatia sangelui e cam la minim la mine...Uneori si ploaia pare a fi un sfetnic bun...imi spune sa ma pun la somn, ori sa citesc...

Insa eu o las sa povesteasca vrute si nevrute, sunt destul de cufundata in lucrusoarele mele...am vazut cateva clipuri de la nuntile din Bucuresti...si imi si imaginam cum am sa dansez eu in mijlocul scenei, si la naiba, ca voi fi in centrul atentiei..trebuie sa imi iau o gentuta destul de incapatoare, in care sa imi pun si telefon, si deodorant si servetele umede ca va fi toiul verii si vom transpira cu totii..si ca va trebui sa fac atmosfera....

serios?? 

cum sa fac acest luccru? ..ca eu nu sunt chiar asa distractiva incat sa distrez o sala intreaga....

Insa calitatea filmarilor o fost destul de buna, peisajele mmm, am vazut pe unii ca or fost taman in Antalia sa isi faca poze...

Wrilly?

Am vazut ca au fost nunti in Constanta, pfff, la mare...peisaj minunat...apa, stanci....insa mirii mi s-au parut foarte incordati.....

Eu va trebui sa vorbesc cu fotograful care va veni la nunta, ca daca nu imi castiga increderea, poate sa tot spere ca isi va primi banii..adica, spre exemplul modelul are incredere in omul care tine aparatul foto e floare la ureche, caci cu totii sunt relaxati si asta se va vedea si in fotografii..sper doar sa gasesc acel om perfect..nu imi pot pune mirele sa ma pozeze cum vreau..adica si el trebuie sa fie rasfatat cu poze si treburi de genu...

In rest am vazut multe viziuni asemanatoare una cu cealalta a fotografilor..prin alte cuvinte, sunt comuni..

Eu vreau ceva ce sa se potriveasca, atat cu statutul meu social, cat si cu temperamentul meu si a lui viitorului meu sot...ca de exemplu nu imi permit un fotograf cu 2000 de euro...sa fim seriosi ca banii mei nu cresc pe garduri..

Am incercat sa imi fac o programare de infrumusetare faciala, insa nu se accepta decat plata cu cardul, si in acest caz, prefer sa merg personal pana la salon...nu am incredere in tranzactiile de pe net...si in plus ce garantie am ca vor stii aia ca eu mi-am platit sedinta?!!!

Nu ar trebui sa existe asemenea procedee...exclus !!! Cel putin in viata mea nici sa n-aud de asa ceva..

Aproape ca nu mi se leaga azi prea multe..

Nu inteleg de ce ploua iarna? Ma bucur ca intr-un fel sunt ferita de microbii astia ticalosi care contamineaza asa pe orisicine...

In alta ordine de idei imi place ca mi-am reluat o activitate care imi incanta sufletul..rugaciunea de dimineata...mi-am inceput chiar si un caiet in care mi-am scris rugaciunile preferate..si spre suprinderea mea imi mai raman pagini libere si pentru acatiste...si curand mi-am cumparat tamaie de la catedrala din centru...si esenta de tamaie..

Am citit un articol ca e bine atunci cand te rogi sa aprinzi o lumanare caci simbolizeaza lumina adevarului si sfintenia,si sa arzi tamaie in timpul rugaciunilor ca asa areti respectul pentru sfintii din icoane, si tamaia reprezinta mireasma Duhului Sfant..

Si toate pentru o casnicie placuta lui Dumnezeu.

Bun venit in viata mea, 2015

Este o seara placut, 

intunericul s-a lasat peste oras..

Si e prima zi din an..

S-au facut si primele poze din acest an, a avut loc si prima masa in familie, si primul sarut din acest an..Parca e un nou inceput in toate..dar defapt, e doar continuarea vietii mele..a tuturora..

E foarte frig afara, asa ca nici prin cap nu ne-a trecut sa iesim din casa..

E numai bine in patut ...asa ca-n prima zi din an sa am luxul de a ma relaxa.. 

Gandurile noastre iau contur incetul cu incetul..am inceput sa raspandim vestea cea mare...

Prin urmare, cercetez tot felul de oferte, tot felul de lucruri marunte care sunt legate de casatorie..indiferent ca e vorba despre pantofi, lenjerie intima, sau buchete, sau poze, sau locuri unde se fac poze, orice ...ma intereseaza orice maruntis...si nu pentru a face ca altii, ci sa pun o idee de la unu, o alta idee de la altul...pana se concretizeaza exact ceea ce imi doresc..apoi le arat si celor dragi, inclusiv viitorului meu sot...

   Casatoria pe mine ma sperie...si doar dintr-un singur aspect...aceea, ca povestea parintilor mei sa nu se repete...Treaba asta nu doar ma sperie, ci ma si ingrozeste, ma face sa tremur din toate incheieturile...pana la disperare....apoi ca barbatii si femeile se schimba dupa casatorie...eu nu vreau sa ma schimb, si nici iubitul meu nu vreau sa se schimbe, cel putin nu in rau.

Si in acele momente terifiante, cad in genunchi, si cu tot sufletul meu, cu toata fiinta mea, strig inauntrul meu : Doamne, ai mila de noi. Nu-ti intoarce fata de la noi, ci binecuvinteaza-ne pe noi, iubeste-ne pe noi, pe noi, si pe toti urmasii nostrii, copii copiilor nostri, copii copiilor copiilor nostri...

Ajuta-ne Tu Parinte sa te cinstim, sa te iubim. Ia-ne sub aripa ta protectoare.

Si nu ma sperie casatoria pentru ca n-ar fi cel mai potrivit cel de langa mine, sau ca nu ma iubeste suficient, sau ca nu-l merit. Nu. Nici gand..

Simt ca e cel mai potrivit sa ne casatorim, simt ca ma iubeste, are grija de mine, ma apreciaza, e ocrotitor cu mine, e alaturi de mine mereu. Si eu il iubesc si incerc sa il fac cel mai fericit.

Vad, atatea familii care se destrama...vad atatea divorturi care sunt mediatizate...si vad exemplul negativ al familiei mele...

In familia mea nu as vrea asa ceva...tot raul sa fuga de noi, sa predomina pacea, dragostea, respectul si caldura familiei !!

   Daca ma uit in prezent, e foarte frumoasa aceasta perioada din viata mea..pregatiri, ganduri, cercetari, multa iubire si pasiune, vorbeste cu invitatii, alege-ti nasii, domnisoarele de onoare si cavalerii...ne gandim la coregrafie...pff, as repeta-o de N ori cu acest iubit al meu..cu ratoiul meu minunat.

Nu stiu viitorul cum va fi..dar eu ma voi ruga mereu ..si am sa fac tot ce-mi sta in putinta, sa am acea familie mult dorita..

Iar pentru acest an, am multe planuri, multe idei, multe dorinte..

Dar si o recunostiinta vietii, ca mi-a daruit lucruri frumoase si clipe minunate.

Multumesc si Lui Dumnezeu pentru grija ce mi-o poarta, pentru iubira Sa neconditionata si infinita, si ma bucur ca El, Domnezeu, m-a invatat sa fiu om, sa rad, sa cred, sa fiu optimista si mi-a aratat latura frumoasa a vietii..si acum inteleg, ca eu am iesit la liman..

Am invins suferinta, am castigat lupta.

Si nimeni nu-si poate inhipui satisfactia aceasta...realizarea aceasta.

Acest tip de realizare e reala, si nu faptul ca am ghete noi, sau televizor de ultimul tip...

Am invins, am iesit la liman. 

Doamne, am iesit la liman !!! 

Am iesit !!!

 Tu stii ce inseamna acest lucru pentru mine, Doamne??

 Stii?

De acum, raul se va face mititel si nesemnificativ, caci eu am de gand sa-mi iau toate armele din dotare si sa lupt..caci de acum vor fi reginele iubirea, daruirea, afectiunea, munca, sinceritatea, modestia, si credinta.

Iar eu cand ma daruiesc, ma daruiesc cu sufletul. 

Pentru acest an, va doresc multa sanatate, fericire, optimism si multe realizari pe toate planurile , asa ca bun venit 2015.