Sentimente

Noi sentimente isi fac loc in suflet..

Noi stari ma incearca..

Si as vrea sa strig dupa ajutor.

Insa nu stiu cine m-ar intelege, daca m-ar judeca, daca m-ar plange..

Duc o noua lupta cu mine. Ea conduce, imi conduce sentimentele, reactiile si starile mele sufletesti..

Imi amintesc atunci, ca nu asa se duce o lupta cu imposibilul..

Ci mereu sa am capul pe umeri, sa fiu constienta de atacul celorlalti si sa nu ma las influentata de explozibilul din mine.

        Fac cateva excercitii de respiratie pentru a-mi controla pulsul si bataile inimii...

O intrebare isi ia pozitia principala in mintea mea:

Oare tata cum ar fi facut daca ar fi fost in situatia mea?

Sau, Doamne, cum este bine sa fac? Cum trebuie sa procedez?

Nimeni nu mi-a calauzit drumul pana in prezent, nici tata, nici mama, nici sora...

Trebuie efectiv sa ma bazez pe intuitia mea, pe capacitatea mea de a ma descurca singura orisicand...

Insa trebuie sa ma consult si cu Dumnezeu...sa-mi arate El calea.

Sunt revoltata..ca in timp apar nijte probleme care ma depasesc..care nu sunt in masura mea sa le rezolv....insa le iau asupra mea, si cand este o problema ma gandesc mereu cum s-o rezolv si nu s-o las in aer....

Poate tocmai de aceea imi da aceasta incercare...poate nu trebuie sa le rezolv singura..

Pff, dar e greu..cum sa depind de cineva? Cum?

Cand eu, nu m-am bazat pe nimeni 100 %, decat pe puterile mele..decat pe instinctul meu si pe credinta mea...singura, atatia mari de ani in care eu am fost independenta ..in care nimeni nu m-a intrebat daca am ce sa mananc sau sa beau...timp in care am vrut sa fiu ceea ce sunt..

Nu le-am dat voie sa se apropie...si cand le-am lasat sa fie aproape de sufletul meu, m-au tradat..

Oare asta ar insemna sa am familie? Oare numai este vorba doar de deciziile mele ?

Cum as putea sa imi dau seama? Cum?

Imi vine sa plang...

Intra-adevar, dorinta de a fi independenta mi s-a implinit..

Dar, pe de o parte mi-a luat mintile, si aproape si sufletul..

Pentru ca acum nu mai las voie aproape la nimeni sa ia decizii in locul meu, sa ma influenteze cu orisice, nu..acum in tot ce are legatura cu mine, eu conduc, eu am franele...

E o povara grea aceasta independenta...toate responsabilitatile le iau asupra-mi...

Dar, e chiar asa sanatos sa fiu independenta?

Mi-am dorit si familie pe de alta parte...EEeeeee, si aceasta e pe cale s-o am..ca si Dumnezeu s-a saturat de mine la cat L-am batut la cap de la varsta de 13 ani...

Bine, dar atunci...eu cu independenta mea trebuie sa semnez un tratat de despartire...caci nu se impaca una cu alta..nu ...

Constientizez...

Si Tu Doamne, cata rabdare trebuie sa ai cu mine ca de atatia ani Tu ai stiut ca voi trece printr-o lupta cu mine, cu suferinta si cu nerabdarea mea de muritoare de rand...

Si m-ai lasat, sa ma dau eu cu capul de ziduri si de toate, ca sa-mi dau seama ca defapt altfel trebuiesc sa decurga lucrurile...

Ma gandesc totusi, ca mi-a fost folositoare aceasta independenta ..aceasta dorinta de a ma descurca singura..Si acum, va trebui sa renunt la acest vis sa-l mai traiesc...

Pentru ca m-am maturizat, 

pentru ca acum am trecut la alt nivel emotional al vietii mele.

Acum Doamne, te voi batea la cap cu altele, insa voia Ta sa fie si voia mea.

Mi le-ai dat pe toate asa cum ti le-am cerut de fiecare data, si tot de fiecare data nu am fost multumita, vroiam atunci altceva si altceva....si-mi dadeam la un moment dat seama ca locul meu nu era acolo unde mi-as fi dorit eu...si atunci ma durea sufletul ca am gresit, si ca trebuia sa fac cum zici Tu nu cum vroiam eu...

E greu sa ma inteleaga cineva cu adevarat date fiind circumstantele..

Poate eu niciodata nu mi-am acceptat soarta,

 vroiam sa se inchida acea voce mereu batjocoritoare...

care-mi punea in carca tot felul de lucruri rele...povara neamului meu....

Poate ambitia de ma autodepasi mereu m-a facut un pic oarba....

si nu m-a lasat sa ma opresc un pic din marsul asta al vietii..

sa stau si savurez tot ce am ...toate realizarile mele sufletesti, emotionale, relationarea cu oamenii, cu persoane deosebite, de faptul ca am evoluat in gandire, si mintea mea nu mai este amortita de inconstienta si de ceata..

faptul ca puteam sa fiu mai rau...

Cand am momente de prea mult triumf, mereu imi vin in minte imaginile cu cersetori, cu oameni sarmani care au ajuns pe drumuri facand cine stie ce greseli...sau poate au ajuns asa cazand victime a unor lacomii mari....si ma infoara gandul ca as putea sa fiu asa...si atunci ma potolesc..ma adun..respir..si mintea mi se limpezeste..

Imi spun, ca mereu trebuie sa fiu atenta ce fac si cum fac, ca vine o vreme cand toate se intorc...

si faptul ca sunt inca tanara nu ma ajuta cu nimic, daca fac numai greseli si la batranete ajung sa fiu pe strada...nu nu !!

Imi doresc bogatie, o viata fara griji, dar imi amintesc de familiile bogate care se cearta, sau divorteaza ca si-au gasit amanti..

Vreau sanatate ca boli am o gramada...Dar in zilele in care ma simt sanatoasa, uit cum e sa fiu bolnava si incep sa abuzez de imunitatea mea si nu ma ingrijesc...

Vreau familie...si uite cat de greu e sa accept ca cineva sa ia decizii in locul meu...si eu vreau familie..

Nu spun asta ca nu sunt pregatita..trebuie sa fiu, caci o relatie de lunga durata trebuie binecuvantata de Dumnezeu, caci altfel, se destrama...

Pentru prima data in viata mea nu ma simt singura..si asta ma sperie teribil de rau...

Caci mi frica sa nu ma obisnuiesc cu ideea de a avea in permanenta pe cineva pe care sa ma bazez, si apoi sa ma trezesc intr-o zi in care ma parasesc unul cate unul....

Pe cand m-am obisnuit cu gandul ca il am macar pe tati 

l-am pierdut si pe el...

M-am agatat foarte mult de persoanele care au fost in viata mea,

 ca prieteni, ca profesori, ca colegi, ca iubiti....si mi-a fost greu sa ma obisnuiesc fara ei, atunci cand eu trebuia sa merg pe drumul meu si ei pe al lor....

Si acum nu stiu ce atitudine sa am ...cum sa ma comport... ce sa ii spun inimii cine sunt atatea persoane? Ce cauta in viata mea? 

Sa ii spun ca va fi familia ei? 

Ce va crede, ca o dau numai cu imprumut sa nu se obisnuiasca prea mult cu ea?

Sa ii spun ca sunt straini nu ma lasa sufletul..fiindca nu sunt !!

Doamne, spune-i Tu cine sunt acele persoane..linistes-te-o si imbarbateaz-o asa cum o faci mereu.

Tu Doamne decide ce e mai bun pentru mine...caci eu, las armele jos..

Nu este in puterea mea, nu pot sa duc aceasta lupta de una singura...ma simt neputiincioasa..e prea mult pentru mine.

Sunt sentimente si stari straine pe care nu le-am trait pana acum si mi frica de ele..

Asa incat Doamne ai mila si ajuta-ma, randuieste-le pe toate cum stii Tu ca e bine...