O experienta noua

O zi de duminica obisnuita, credeam eu ca va fi.

Nu am facut nimic iesit din comun..M-am trezit chiar fresh, dupa noua ore de somn.

Si, ma tot gandeam cum sa-mi impart timpul..sa stau sa lenevesc...sa ma pun sa-mi scriu cursurile...sa ma pun la loc la somn..

Nici foame nu-mi era asa tare..si apoi mi-am zis, totusi sa merg un pic la biserica...

Nimic mai mult, imi imbrac hainutele si pornesc..evident, la cea mai apropiata biserica..

Asa frumos a fost afara..asa placut, ca o zi de primavara..aer cald, soare..

Si imi controlez foarte mult miscarile incat sa nu ma prea grabesc la slujba..pentru a savura aceasta liniste..

Bine, se termina si slujba si in drum spre casa, mi-am zis : hai sa merg la cumparaturi...

Ma scotocesc prin buzunare..Abia de am mai avut vreo 10 lei..

No bine, nici gandul acesta nu mi-a fost de folos..

Caci ma dureau picioarele de mama focului...am facut cred ca vreo tindere musculara..pentru ca durerile ma supara de vreo saptamana..

In fine, poate se satura si durerea de mine si ma lasa sa ma odihnesc .

Intr-un final mergem la cumparaturi cu masina...

Initial, vroiam sa cumparam pentru copilasi cateva dulciuri,,macar asa sa se bucure si ei un pic..

Bun, cumparam tot felul chiar si fructe..venim acasa si incep sa le impachetez..sa impart egal..

Le terminam de impachetat, de pus in pungulite. ne astamparam si noi un pic foamea si pornim la drum..

Planul se schimbase, caci prietenul meu m-a intrebat : iar mergem la copii?? Hai sa mergem la batranei..

Pasii nostrii au luat drumul spre o asociatie de asistenta sociala, sau pe limba tuturora, la un azil.

Mergand asa usor, fara a avea vreo grija aparte...profitam de faptul ca suntem impreuna, si ca facem lucruri impreuna..Si multumesc Lui Dumnezeu, ca mi l-a scos in cale..

E un om cald, placut..si i-am multumit ca nu m-a lasat singura in aceasta zi, si ca a venit cu mine..

Pentru sufletul meu a contat foarte mult..

Insa, cand am ajuns la azil...ofofof, ce am vazut...

Numai suferinta...

Pe ochii batraneilor s-a citit singuratatea, neputinta, nefericirea, privirea lor ..pierduta, goala..

Mi s-a rupt sufletul.. E ca si cand ai tine un leu in cusca..e ca si cand ai tine viata intr-o celula, unde poate nici oxigen nu ai, nici apa, nici mancare...

Asa i-am vazut noi, nijte suflete prizonieri in propriul lor trup.

Asistentele mi se pareau prea reci, si prea autoritare..

Cumva : hai hai, lasati pachetele si plecati..

Trist.

O experienta noua, da. Dar trista.

Pentru moment, am reflectat asupra suferintelor lor..si ..m-am pus in locul lor..

Ce se va intampla cand voi fi eu batrana? Si la fel de neputiincioasa..

Ofofof, Dumnezeu sa ne aiba in paza de asemenea batraneti, si de asemenea suferinti..

Insa, dupa ce am iesit din teritoriul azilului mi-am mai revenit, si m-am bucurat din nou ca il am langa mine pe cel mai frumos om ( vorbind despre suflet )..

Cati bani "papa" statul de pe urma impozitelor si a mai stiu eu de pe ce taxe, ar putea sa faca lucruri frumoase pentru acest Cluj. Ar putea creea noi locuri de munca, ar putea sa faca noi centre de ajutoare, de azile, de case pentru saraci, de case pentru cei nevoiasi, familii, copii abandonati, varstnici..

Insa din pacate, cei ce sunt la putere nu e gandesc mai deloc la popor, ci la interesul lor..

De mi-ar sta in puteri, de as putea sa fiu milionara, i-as ajuta ..daca nu pe toti, dar macar pe o parte din ei..

Insa, ma straduiesc din putinul meu sa impart si la altii.

Asta e o promisiune. 

Cel putin ma voi stradui sa imi onorez promisiunea.

  De obicei, noaptea e un sfetnic bun. 

Asa ca, am s-o inchei intr-o rugaciune, pentru acele suflete triste pe care le-am vazut azi.