Mi se pare mie, sau este deprimant atunci cand ploua?
Nu e deprimant..cel putin nu intodeauna.
Uneori, ploaia e un sfetnic bun....alteori e o binecuvantare ..ori in lipsa unui vinovat dau vina pe ploaie pentru starea pe care o am.
Cand prind momente de singuratate, pfff , parca sunt in lumea mea. Parca mi dor sa mai fiu asa singura..parca mi dor sa fiu in lumea mea...mereu am iubit singuratatea..dar am iubit si oamenii..m-am increzut in ei...i-am ingrijit atat cat mi-au ingaduit..
Nu imi pare rau pentru nimic.
Ma gandesc intr-o oarecare masura la trecut..si-mi vin in minte amintirile frumoase dar totusi dureroase pentru prezent...
M-am gandit foarte mult in aceste zile la tatal meu...
Parca aveam nevoie sa ma opresc pentru o clipa, sa nu fug, sa nu fiu mereu contra cronometru...
Doar sa stau. Si sa-mi aduc aminte..parca mi-as da un refresh sufletului..parca mi-as reincarca bateriile.
Mereu, cand imi vine sa plang si nu pot, imi aduc aminte de el. El e singurul care merita sa plang dupa el.
Si-mi dau drumul lacrimilor...si plang pentru toate motivele din lume, cele importante si cele neimportante.
Plang, pentru a ma aduna. Si plang pentru a ma descarca. Si numai Dumnezeu stie de mine, numai el ma poate intelege.
S-au adunat multe...servici..scoala...oboseala...stres...
As vrea sa nu mai exist pentru macar o luna de zile..asa pur si simplu sa fiu stearsa de pe fata pamantului..sa nu mai stie nimeni de mine..Nu ma refer la moarte...ci, pur si simplu sa fiu altcineva..sa am alt nume, alta soarta, alti prieteni, alta familie, alt loc de munca..sa traiesc dar sa fiu altcineva.
E din ce in ce mai rau peste tot, si oriunde ma uit nu vad decat suferinta si iar suferinta.
Vroiam ceva pentru aceasta viata.
Vroiam sa lupt pentru cei din jur. Ca ei sa se reintoarca la Dumnezeu. Sau cel putin sa vrea sa il cunoasca.
Si cred ca e singura dorinta care mi-a ramas si pentru care merita sa lupt.
Sau cel putin asa vreau sa cred...vreau sa cred ca e crucea mea...
Vroiam, sa lupt pentru mine, pentru fericirea mea..pentru un sot..pentru un copil..pentru o familie...dar, nu-mi iese..nici cum..
Poate, nu sunt facuta pentru asta..si atunci sa ma axez pe alt ceva ..pentru care sa merite sa-mi pun toata energia ...toata credinta..bine, nu sa nu mai conteze familia, dar sa nu mai fie prioritar.
Cine stie...Numai El stie .
Si sunt acele zile, cum e astazi, in care as vrea ca acele lacrimi reci sa curga in inima mea..sa ma ude ploaia din cap pana-n picioare...si sa stau pe iarba uda..
Si ploaia sa continuie sa curga incet deodata cu lacrimile mele...
Sa existe, numai ploaia si acele lacrimi..si sa existe tot atatea suflete cate picaturi de ploaie cad din cer.
Intr-o vreme credeam ca atunci cand ploua, defapt Dummnezeu plange pentru noi..alteori credeam ca atunci cand ploua Dumnezeu binecuvanteaza pamantul sa dea roade.
Acum cred, doar ca...e doar ploaie...
Si este doar o stare..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu