Vocea

A asternut tacerea peste acest oras, a asternut si noaptea peste pamant.
Si parca intr-o mimica toti vorbesc gesticuland, scotand sunete slabe..eu nu le inteleg limgajul..
Ma multumesc sa urmaresc toata scena muta.
Aud, aud venind o voce care e din ce in ce mai clara ..eu naucita inca din cauza ei, imi spun ca e doar in inchipuirea mea. De la ferestra ma uit uimita si totodata curioasa spre cer, si ca nicicand stelele straluceau intr-un mod mai ciudat. Imediat apoi, am inteles.
Nu, nu este in inchipuirea mea. Stelele, stelutele vorbeau si una dintre ele mi se adresase si mie.

Vocea, suna asa eleganta, tonalitea era senina si clara. Nici pe ea nu o intelegeam, era un limbaj necunoscut si totusi cum vorbea, cum suna tot ce spunea parca nu cu mine vorbea..vorbea cu sufletul meu...
Spunea tot felul de lucruri blande, si gesturi de alint...si m-am simtit asa rasfatata cum nicicand n-am fost.
Sufletul, care e mare lipicios, si se ataseaza repede de orice, imi povesteste cum steluta il facu sa se simta magulit. Naiv, ce esti sufletel.
Cum demult nu a mai fost, sufletul deveni vesel si mai increzator in sine.. ii placu cam prea mult aceasta voce, caci odata ce steluta a tacut, sufletul numai despre glasul ei vorbea.
Si vorbea necontenit...si vorbea cu veselie..iar eu, azi sunt doar o ascultatoare.
Sunt doar martora a acestei legaturi neobisnuite si mistice, sunt doar spectatoare a acestei scene mute si totodata zgomotoase....
Noapte e tacuta, luna s-a ascuns, iar stelele se balansau ca-ntr-un leagan...si sufletul adormi si el in sfarsit..adormi cu gandul la acea voce jucausa si vesela, senina si clara.