Azi e sarbatorit Sfantul Ilie.
Razele diminetii sunt calduroase si mangaie pielea trupului lasand in urma urme de bronz pe pielea neacoperita.
Am pornit aproape la ora amiezii din casa. Soarele vroia cu incapatanare sa stea sus, sa stapaneasca fiecare firicel de iarba, sa incalzeasca trupuri, si suflete. Iar vantul...minunatul vant, ce adie placut, jucandu-se cu rochita de vara ce-mi ajunge mai sus de genunchi. Imi umfla si-mi ridica rochia ca si cum ar vrea s-o dea jos de pe mine. Imi flutura hai-hui suvitele de par, si cum parasesc blocul dau ochi in ochi cu soarele. Il salut cu un zambet vesel, iar in ce-l priveste pe perversul de vant il cert sa stea cuminte, si il indemn ca e mai placut sa se joace cu parul decat cu rochia. Ochelarii de soare desi ii aveam in geanta destul de greoaie, nu mi i-am pus. Am preferat ochelarii de vedere. Asa, ma gandeam eu, arat mult mai simpla si fara fite de clujanca. Si mult mai serioasa. O iau in josul strazii, spre Cipariu. Intre timp incetinesc putin pasul, si imi bag mana in geanta sa imi scot telefonul. Cu fetele nu vorbisem de dimineata buna, ceea ce ma necajea cumplit, fiindca ne anuntam cand e ceva nou, sau cand ne framanta ceva, ori imi iau meseria in serios, meseria de psiholog sau de ascultatoare atenta si mereu pregatita cu vreo concluzie, sfat sau daca sa ajut macar cu vreo vorba; sau daca spre drum la servici trebuie sa ma opresc sa iau ceva sau sa rezolv ceva. Si tocmai bine ca-mi intrasera minutele pe abonament incat mi-am permis sa le sun. Daca pana acum nu ma sunase nici una, se prevestea a fi o zi foarte linistita din toate punctele de vedere. Apoi, ma plictiseam pe drum, trebuia sa ascult o voce de la capatul celalalt de fir. Prima voce din aceasta zi, a fost vocea mangaietoare a lui prietenul, care ma sunase sa ma salute. Apoi a doua voce a fost a unei colege, care se pare ca azi era foarte vesela si pusa pe shotii. Eram bucuroasa ca am gasit-o linistita. Dupa atatea probleme avea nevoie si de soare din belsug. Ea mi-a tinut de urat pana am ajuns la autobuz.
Aglomeratia din autobuz, aglomeratia de la semafor, agitatia de la magazin, si calmul de la servici, calmul colegei, calmul sufletului cu care m-am trezit, toate astea nu se potrivesc, toate astea comploteaza impotriva vremii. Care la nu foarte mult timp o luase razna. Parca lumea simtea ca se apropie ceva. Nimeni nu stia ce, nimeni nu stia cand. Sentimentul acolo era la o atingere.
Cerul se intunecase brusc, norii se infuriasera, vantul parca luase ceva energizant, de si-a marit activitatea pe secunda ce trecea. La un moment dat sufla turbat. Parca s-a maniat pe noi, pacatosii si vroia sa se razbune.
Si acum este timpul sa va povestesc defapt ceea ce vroiam. In legatura de misterul vremii, care brusc s-a schimbat. Din nestiinta de cauza dadeam vina pe noi, ca Doamne Doamne ne pedepseste la cat de buni suntem.........la pacate. Dar, defapt este alta explicatia.
Se spune ca Sfantul Ilie este carutasul Raiului care fulgera si trasneste. Acolo sus se duce o lupta crancena intre acest sfant si diavoli. In cer acest Sfant Ilie alearga printre nori si fulgera, trasneste si tuna. Speriati dracii se ascund pe pamant, in pomi, in corpurile animalelor cum sunt cainii si pisicii, pe sub strasina caselor. Iar el dornic sa faca curetenie si sa nimiceasca cati draci or iesi in calea sa, trasneste in pomi, case, oameni...sa nu ramana tipetnie de drac pe pamant.
Asa imi explic aspectul Clujului din seara asta. Din vreme ce am vazut ca gluma se ingrosea si nu incetineste ploaia pana la plecarea mea din farmacie am inchis usa. Dupa prima repriza de ploaie, era o inabuseala de te sufocai afara, am considerat ca aerul cald nu strica sa vina si in incinta farmaciei. Dar cand la a treia tura de ploaie am simtit ca s-a racorit destul de mult incat sa imi fie frig( sa se ia in calcul ca sunt o persoana friguroasa ) am inchis usa, si asa am stat pana la sfarsitul programului. Pe drumul spre statie nu am vazut nimic suspect, oameni grabiti care nu stiau cum sa se fereasca de ploaie, taximetristi obositi si plictisiti asteptand vreun client, statia de autobuz aproape goala. Pentru moment vroiam sa fac un gest spre o masina de taxi, dar mi-am zis ca astept 2 minute, iar daca nu vine nimic, in ultima instanta iau taxi pana acasa. Intre timp socoteam cate picuri de noroi am pe picioare si cat de murdari imi sunt slapii. Mi-am sters cat am putut murdaria de pe picioare, iar apoi am observat ca soseste in statie autobuzul. Drumul s-a desfasurat fara incidente. Dar, cand am ajuns la regionala, am vazut o imagine dezastruoasa. Era parca sfarsitul unui razboi, nu a unei mini vijelii. Brazi scosi din radacini, alti crengi greoi aruncati peste tot in jurul bisericii. Pompieri aflati pe partea cealaltaa drumului nu stiu ce facand, o tabla pe care scria" hotelul opal" sfaramat in mai multe bucati...vroiam sa iau taxi de la catedrala, dar si ultima masina fusese ocupata..Mergand mai departe spre Cipariu, pe partea cu Casa Militara( cred ca asa se numeste cladirea ), un glob impens era undeva la mijlocul trotuarului,(ma intreb cum de nu s-a facut globul tandari, caci cazuse de la inaltime) care aterizase de pe acoperis, caramizi sfaramate si plus ca jumatate din trotuar era inchis si pazit de doi soldati(cred).
- Domnisoara nu aveti voie- spuse unul dintre ei si inaintand un pas spre mine.
-De ce?- intreb eu.
-Va cade acoperisul in cap, domnisoara.- a afirmat celalalt.
- Domnu', acum luati masuri dupa ce s-a linistit furtuna? Si acum unde sa ma duc?-zic eu destul de hotarata sa trec peste ei.
- Pe sosea.-raspunse unul dintre ei.
-Pe sosea circula masini, cum vreti sa ma duc pe sosea?- ridic eu putin tonalitatea vocii, neavand deja rabdare cu ei.
- Deja nu mai e responsabilitatea noastra domnisoara daca mergeti pe sosea, numai sa nu treceti pe trotuar.
" Extraordinar, ce naiba de lege e asta? Oricum, dupa ce s-a facut rosu la soferi, m-am dus fain frumos pe langa trotuar. Ce, aveam garantia ca nu va cadea nimic? si sa-mi aterizeze drept in cap? A cui ii era vina? A lor sigur nu, ca doar au specificat <pe trotuar nu aveti voie>. Oameni idioti. Acum dupa razboi iau si ei masuri? Afurisitiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii." Bine puteam sa ma intorc la semafor si sa o iau pe partea cu teatrul, da m-am infuriat foarte tare pe gandirea asta a lor, masuri dupa razboi sa nu mai fie victime. Oricum, multumescu-ti Tie ca nu am patit nimic. M-am suit intr-un taxi pana la urma. NU mai rezistam frigului, iar picioarele imi inghetasera deja. Pe drum alte dezastre. Tabla unei acoperis pur si simplu a fost smuls si azvarlit langa un trotuar.
In gand mereu adaug : Doamne si fereste-ma. In secunda urmatoare se auzise un tunet grozav si de la departare se vazuse un fulger. Mi se facuse pielea de gaina.
Cum am intrat in bloc, cum imi sunase telefonul. De la capatul celalalt a firului se auzise:
-Ai ajuns mamica?-se auzea glasul calm al iubitului meu.
-Da iubi, acum urc.- raspunsem eu bucuroasa ca ii aud din nou vocea.
Pe cat de calma am fost azi, pe atat de trista si de furioasa tot odata am fost in zilele trecute. Ieri spre exemplu totul a decurs normal, dar aveam urme de tristete. Ma gandeam la discutia pe care am avut-o cu mama in seara de dinainte. Alaltaieri, tot calma am fost, si foarte bine dispusa, dar seara mi-a fost stricata de convorbirea cu mama. Convorbire care mi-a facut foarte mult rau. Dar, despre care voi povesti cand imi dispare si ultima urma de furie. Caci in momentul de fata in vine sa o injur si s-o fac in toate felurile...Dar ma abtin, si asta nu din politete pentru ea ca merita fiecare injuratura, ci din bun simt fata de Dumnezeu.
Mi-am gasit pisica intreaga si somnoroasa, si ferestrele erau bine inchise si ele.
Acum, ascult piese de dragoste si de dor, si vreau sa imi amintesc ceva destul de placut. Gand frumos care sa ma conduca spre o odihna placuta ce sa dureze pana maine, gand frumos ce sa ma insoteasca in clipele in care ma balacesc in vana cu spuma multa multa multa....
Vreau ca lupta cereasca sa o castige Sfantul Ilie, asa ca ma gandesc sa ii fac, in gand, galerie.( HAI SFANTUL ILIE, FAI PE TOTI DRACII PRAF ). Bine, bine, glumesc.
Dupa baita sa contribui si eu acolo cu vreo rugaciune. Macar atata pot sa fac si eu...
Si vreau sa raman mereu optimista in tot ce fac. Sa fac incat, sa reusesc sa aduc zambet pe buze crispate, veselie pe chipuri triste si sobre, si sa umplu cu lumina si dragoste sufletul gol si pustiu al mamei..( ceea ce nu cred ca voi reusi nici daca m-as reincarna de 10 ori)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu