E apus de soare, si conturul lunii isi face aparitia intr-un semicerc uniform.
E o seara placuta, cu adieri de vant, lente si placute. Iar eu ma grabesc sa ajung la blocul meu. Sa intru in scara si sa chem liftul. Sa astept si sa urc la etajul unde stau.
Intrand in casa, imi las bagajele si adidasii in hol. Apoi ma scap de hainele de pe mine. Si le las undeva pe fotoliul din fata calculatorului. Ma intind in pat, ocupand trei sferturi din el. O clipa reflectez la tot ce s-a intamplat azi. Imagini intunecate imi vin in minte. Si oribile. Incerc sa nu ma mai gandesc la cum a fost la serviciul, pentru ca simt cum imi creste pulsul. Si incerc sa nu ma gandesc la cat de tare ma dor picioarele si la cate rani mi-au facut pantofii despre care am sustinut ca erau cei mai comozi pantofi din lume..da pe drum scurt, nu si pentru un drum mai lung. Si incerc sa nu ma gandesc ca nu am nici un ban pana la mijlocul lunii. Si incerc sa imi alung grijile cotidiene, macar pentru noaptea asta atat de placuta. Vreau sa savurez linistea asta, vreau sa ascult aceasta liniste din casa.
Sunetele autovehiculelor se absorb in tacere auzindu-le tot mai slab.
Deschid larg fereastra si privesc inca apusul soarelui in plina desfasurare. Si apoi ma sui din nou in pat, si din nou ma intind. Grijile parca nu mai sunt asa de complicate si parca e mai usoara povara lor acuma.
Apusul acesta imi rascoleste multe amintiri in suflet. Bune, si rele. La un loc. Imi aminteste de apusul, cred ca singurul apus minunat, si primul apus pe care l-am vazut. Era perioada verii, si eu si mama stateam la tara la nu stiu cine. Si se ivise sa fim in gradina acelei persoane doar eu si mama. Avusesem o convorbire cu ea, una destul de placuta cred, pentru eram intr-o stare nostalgica, dar o nostalgie placuta. Nu imi amintesc ce imi spunea mama, dar apusul mi-l amintesc perfect. Un apus asemanator cu acesta.
Apoi, acest apus imi aminteste de prietenul meu.
Da, de el. De prima oara cand am iesit impreuna. Ne vazusem intr-o dupa amiaza de iulie, senina si destul de calduroasa. Mi-am pus nijte haine simple, si cred ca ma si fardasem putin. Pe timp de caldura nu prea folosesc farduri si nici rimeluri, dar atunci era o necesitate, adica nu in fiecare zi ies cu amicii. Il vedeam ca pe un amic. Si imi era atat de drag. Insa eram 99% convinsa si sigura pe mine ca nu voi permite nimanui sa intre in sufletul meu. Acest loc fiind deja ocupat. Vroiam sa il pastrez pentru totdeauna pe fostul meu prieten in suflet. Nu am spus acest lucru nici unui amic, ca ei sa nu cumva sa se simta prost. Oricum vedeau ca nu e loc de mai mult. Cu toate astea au incercat. Si prietenul meu a incercat pe vremea aceea fel de fel de smecherii. Cu toate astea am fost destul de atenta si eram in pas cu gandirea lui. Chiar daca nu aratam ca banuiesc ceva sau stiu ceva concret.
Ce siguranta aveam eu ca nu va fi nimic intre noi. Eram sigura ca ii fac felul si cand ii este lumea mai draga ii zic ca nu poate fi nimic intre noi.
Mi-a placut la el, ca nu era disperat, cum au fost ceilalti baieti. Adica: ohh fac orice pentru tine, ahh, pana acum nu am crezut ca exista Dumnezeu, dar venind tu in viata mea stiu ca este prezent pretutindeni si voi crede in El, ori eu nu am simtit nevoia sa cred niciodata in Dumnezeu, dar voi face pe plac si voi merge impreuna cu tine la biserica. OOoooo Doamne, acestea erau aberatii. Baietii astia ar fi trebuit sa se schimbe din radacina sa pot si eu numi o relatie de cuplu stabila ce ar fi vrut ei sa aiba.
Apoi, mi-a placut asa cum era el de la inceput. Calm, deschis, matur. Si cu suflet de copil. E ceva mai intelept decat mine, dar asta nu trebuie sa stie el.
Clar ca nu vroiam nimic sa schimb la el. Am spus ca imi era drag de la inceput. Si ma simteam ciudat de linistita cu el, chiar de la inceputul primei intalniri.
Si mai mult, proasta de mine,- defapt nu am fost atat de proasta- am povestit ca eu, nu de mult incheiam o relatie de nu stiu cat timp si ca nu's pregatita pentru o noua relatie si ca vreau sa mai treaca timpul pana imi revin, pana ma ridic. - Era un pretext destul de plauzibil pentru situatie, fiindca era adevarata faza, si chiar nu vroiam sa aud muuuult timp despre o eventuala relatie ce as fi putut-o intemeia cu vreun baiat. -Iar in secunda urmatoare vroiam sa ma ridic de la masa si sa fug acasa de imbecila ce ma simteam. Ma gandeam ca in sfarsit un om de la care nu pot astepta decat iubire si respect si devotament, un om pe placul sufletului meu mi-a iesit in cale si nu pot simti nimic profund pentru acesta. Simteam ca am si febra, iar mainile si picioarele au ramas locului nemanifestand nici un gest. Am stat si am suportat umilinta. Am povestit in linii mari acea poveste. Imi placea sa povestesc despre fosta mea relatie pentru ca asa simteam ca ma descarc si scap incet- incet uitandu-l tot mai mult pe fostul. Deodata am schimbat subiectul. Ma simteam aiurea, ies si eu cu un tip si parca celelalte subiecte s-ar fi evaporat. Am incercat sa il intreb eu pe el mai multe chestii, clar nu foarte intime, ca convorbirea noastra sa fie pana la sfarsit una placuta. De atunci de foarte putine ori am deshis subiectul despre trecut. Seara se lasa, iar eu vroiam sa nu merg pe timp de noapte acasa, ma lasase in apropierea locuintei mele. Am traversat un parculet usor modernizat cu cabanute si alee ce serpuiau la stanga, alta la dreapta ori spre lateral. Iar in mijloc se afla o fantana din care tasnea apa. Era placut sunetul apei. Fiind ziua mea libera, reflectam la cat de placut a fost. Si ce mult simteam ca nu va fi nimic. Il vedeam ca pe cel mai bun amic, intelegator si care imi va fi de ajutor cu cate-o vorba buna sau vreun sfat. Mergeam incet, cred cam cu viteza melcului. Eram linistita.In drum spre casa am vazut atunci cel mai minunat apus.
Mi-a placut ca nu a fost genul de baiat care sa se grabeasca. Defapt nu e genul acela de baiat. Aceasta atitudine m-a ajutat si pe mine, in sensul in care, mi-a dat timp de gandire, sa aleg ce vreau, sa il cunosc si sa ma cunoasca. In prima luna, in care tot iesisem si petrecusem clipe memorabile, eram convinsa ca ne vedem ca amici, prieteni, nici de cum iubiti. Imi amintesc primul lui sarut. Imi amintesc prima noapte in care am stat pe o bancuta dintr-un parc 3 ore imbratisati, fara sa ne sarutam sau sa facem altceva. Pur si simplu ne strangeam in brate sub clar de luna plina. Plus cu o multime de stele ce ne zambeau ei de sus de acolo din cer. Abia a condus pana acasa saracu, dupa atata relax. Imi amintesc ca ne-am dus in parcarea de la Iulius, si cum era vara si cald si serile erau foarte placute.. intr-o seara tot asa apucasem cu stele multe si semiluna-de data asta- si ne-am invartit incat cazusem unul peste altul, din cauza picioarelor impleticite. Apoi am stat intinsi ca doi lenesi. Mi-am pus capul pe genunchii lui intinsi. Iar el ma strangea de mana. Imi saruta mana si din cand in cand se apleca sa imi sarute fruntea. Iar eu visam in voie. Imi amintesc cumplita seara cand mi-a propus sa vin in Cluj. I-a trebuit ceva timp sa ma convinga ca nu e viata in Turda. Si mi-a venit cu argumente bazate pe dovezi, statistici..planuri de viitor pentru mine.Ooofff m-a innebunit. Eu ripostam, nu ma mut in din Turda, ca aici am petrecut 21 de ani, si ca aici ma leaga multe amintiri. Da, am fost silita sa parasesc Turda. Silita de situatie. Ca nu aveam loc de munca si la cat ma finanteaza mama.................
Venind in Cluj, incetul cu incetul lucrurile s-au asezat. Viata mea a devenit mult mai linistita si mai placuta, iar relatia noastra deja devenea tot mai stransa. Si de atunci a trecut aproape un an.
Un an minunat, alaturi de amicul pe care il visam toata viata. Si sunt fericita ca acum nu e doar un amic. Este jumatatea pe care o asteptam toata viata. Desi imi e greu sa afirm acest lucru. Dar asa este.
La inceput aveam temeri, dar el mi le-a risipit pe toate. El a fost acela care m-a ajutat sa uit trecutul atat de repede. Si acela care a reusit sa ma iubeasca dupa cum am vrut eu sa fiu iubita, asa cum visasem eu vreodata.
Desi ne mai certam noi, ca asa e in cuplu, pot sa numar pe degete de cate ori ne-am certat aprins. Adica chiar sa se numeasca cearta. Lasam amandoi de la noi, poate el mai mult decat eu, fiindca mno, asa sunt eu, putin mofturoasa cand e vorba sa las de la mine cu toate ca mai gresesc si eu. Pretind sa vina el sa isi ceara iertare si in numele lui ca a gresit dar si in numele meu, care nu recunosc greseala.
Nu stiu sigur care ar fi acel lucru care m-a cucerit, comportamentul, gandirea, calmul lui, sufletul lui?...
S-ar putea ca toate acestea plus clipele petrecute sa fi construit acel ceva ce m-a cucerit.Sper sa se fie la fel si peste 5 ani, si peste 10 ori 40 de ani.
Singurul lucru care ma deranjeaza este ca fumeaza. Si vreau sa gasesc o metoda care sa il faca sa inteleaga ca nu mai poate sa fumeze, sa vada negru pe alb ca nu e mai e ok. Dar asta nu de dragul meu. De dragul vietii lui. De dragul dorinte de a trai cat mai mult posibil impreuna.
Maine implinim un an. Oare cat ma va suporta? Iar eu cat il voi suporta? Ne va gasi batranetea impreuna?
E o intrebare pentru viitor. Iar viitorul depinde de alegerile pe care le facem in prezent. Eu sper, ca de acum incolo sa facem multe lucruri impreuna, si ma refer casa, familie, vacante, si sa petrecem cat mai multe clipe frumoase impreuna. Totul sta in dragostea lui Dumnezeu, El ne poate uni. Stiu asta.
Vad o stea cazatoare. Oare sa imi pun o dorinta? Si, care sa fie aceasta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu