Cand eram pititica, nu-mi placea sa citesc. Tin minte doua carti pe care m-am chinuit sa le citesc, una era Biblia pocaitilor, cu pagini colorate si multe imagini; si Aventurile lui Huckleberi Finn pe limba maghiara. Dar mai mult plangeam decat citeam la aceasta carte, caci sustineam ca ma emotioneaza fiecare capitol. Apoi, la scoala nu citeam niciodata ceea ce trebuia. Ori incepeam cartea dar citeam cateva pagini si o lasam balta..........Pana cand a aparut tata in peisaj. Eram in vacanta de vara de dupa terminarea clasei a 8-a. Cu examenele luate nu aveam prea multe de facut. Si, cum singuratatea isi spunea cuvantul si cum dupa indemnarea tatalui meu, care m-a trimis sa iau si pentru el o carte pe care s-o citeasca, am pornit spre biblioteca municipala.
Era o vara frumoasa, cu mai putine ploi ca aceasta vara a anului 2011. Era soare si o caldura innabusitoare. Mergeam pe malul Ariesului, pe trotuar. Singura care mergea pe o asemenea caldura pe jos. Nici nu aveam bani de bilet. In plus imi placea enorm de merg pe jos, asa incet cu pasi de bebelusi..visand la unele chestii, ca voi fi alaturi de un barbat care ma va iubi si ma va aprecia, si mereu se va ingriji sa imi fie bine. Ca voi fi poate intr-o zi fericita. Poate........
Pe drum vazusem un fost coleg pe bicicleta. Pe atunci coleg de generala, iar mai tarziu am fost colegi si in liceu.
Nu eram prea grozava imbracata, doar o rochita-singura rochita pe care o aveam in garderoba mea-cu imprimeuri florare si destul de scurta. Ma bucuram de soarele ce ma prajea, de raul Aries, care pe atunci era cam curatel. Cu slapii de plaja in picioare calcasem destul de nesigura pe trotuarul cimentat si plin de gropi. Ma asigurasem ca aveam permisul de biblioteca la mine...Si continuand drumul, visurile mele se tot impleticeau pana la biblioteca. Ajungand la biblioteca, imi aminteam cuvintele lui tata: vezi daca au carti cavaleresti. Eu nestiind ce autor sa caut intreb pe femeia care era pe post de bibliotecara. Ea imi arata raftul ce era insemnata cu "carti cavaleresti" si nehotarata fiind merg sa vad ce carte sa iau pentru tata. Eu cautam pentru mine o carte destul de subtire si pe care s-o citesc repede, astfel sa ma mandresc in fata lui tata ca citisem mai repede ca el si sa ma laude ca is fetita silitoare. Imi placea cand parintele meu ma aprecia pentru lucrurile pe care le consideram eu intelepte. Pentru el luasem o carte ce purta titlul " Cavalerii Pardaillan".
Eu imi aduceam aminte ca povestea o colega cu o fata ce vizita destul de des clasa noastra, despre o carte Harry Potter. Si auzisem si eu cum peste noapte autoarea devenise celebra pentru opera sa si era denumita cea mai buna scriitoare. In gand adaugam: lasa ca va arat eu voua ca nu sunt pe din afara si ca si eu voi face rost de toate volumele si le voi citi, asta sa vedeti ca si eu sunt in stare sa citesc nu doar sa tac si sa invat si sa raspund doar atunci cand sunt intrebata. Eram iritata intr-un fel ca nu aveam prieteni, si reusisem sa imi cunosc colegii doar analizand comportamentul lor din clasa si atitudinea lor pe care le avusera fata de mine. Defapt in rest nu ma interesa cum erau ei in viata lor privata. Eram o piesa ce nu se potrivea cu tabloul format de ei, si atunci nu am vrut sa stric nimic si am ales sa stau la o parte de bisericute si de grupuri.
Asa ca ma hotarasem sa iau primul volum ce purta numele de Harry Potter. La inceput a fost greu pana sa sfarsesc sa citesc primul volum, apoi restul le-am citit in intervale mai scurte de timp.
A fost prima carte pe care am citit-o de la inceput pana la sfarsit in anii mei de generala. Dupa ce am citit toate cartile aparute, am trecut si eu la Cavalerii Pardaillan. De autorul care a scris Cavalerii Pardaillan, plus inca multe alte carti, am mai citit Fausta, Intoarcerea Faustei, Fausta invinsa, Puntea suspinelor. Is volume destul de greoaie, dar merita citite. Si acum foarte recent am terminat de citit Om sarac, Om bogat, de Irwin Shaw. Acesta din urma nu a fost tocmai cu ce gen de carte obisnuisem eu sa citesc, dar mi-a placut ca era inspirat din cazuri reale. Mi-au mai trecut prin mana cateva povestioare, gen Gradina fermecata, de Sarah Addison Allen. Si inca cateva care acum nu imi vin in minte.
Mi-am propus ca pana in septembrie sa citesc inca vreo 10 carti. Mi-am luat inca doua carti de la scriitorul meu preferat, Michel Zevaco, Glasul sangelui, si Regina vagabontilor. Apoi, Patul lui Procust, de Camil Petrescu, Laleaua Neagra de Alexandre Dumas, Fulgerul Albastru, de Pavel Corut, Despre Dumnezeu si om, de Lev Tolstoi, Jurnalul intim, de Miguel de Unamuno. Iar inca trei carti le voi citi la recomandarea colegei mele. Sper sa imi placa toate . Maine chiar ma apuc de Glasul sangelui.
Ziua de astazi a fost mai mult o zi a lecturii si intalnirii cu un prieten, decat o zi de munca. Din cauza ca nu prea au fost clienti, m-am rasfatat citind ultimele capitole din Om sarac, om bogat. Si un fost coleg de servici ma vizitase si mi-a tinut companie vreo 30 de minute, dupa care a plecat in intampinarea-cred eu ca era o viitoare prietena de a lui- fetei cu care vroia sa isi petreaca seara si impreuna cu care intentiona sa cineze.
Daca tata n-ar fi aparut in viata mea, si daca nu m-ar fi invatat ce este frumusetea vietii, cred ca nu s-ar fi trezit in sufletul meu sentimentul iubire, si dorinte pentru care sa lupt. Am pornit in viata cu sloganul: nu vreau sa fiu ca mama din nici un punct de vedere. Si am reusit sa evit foarte multe din greselile pe care ea le-a comis in tinerete. Daca se spune:asa mama asa fiica, e total gresit la mine, nu se potriveste.
Si daca tata n-ar fi fost in viata mea, lumea mea in care ma inchideam eu adesea din cauza singuratatii nu mai era vesela, plina de culori, de sperante si de vise, de dorinte pe care vreau sa le indeplinesc. Ar fi fost pustiu la fel ca o imagine de desert in care se vad doar umbre de pasi. Am sa-i multumesc atunci cand voi merge langa el pentru tot ce facuse el pentru mine in timpul vietii lui. Chiar daca eu m-am dovedit a fi dobitoaca din cauza educatiei primite de la mama: sa il tratezi pe taicato fiind cel mai nenorocit barbat ce exista pe pamant ca nu ti-a platit alocatia si nu se ingrijea de tine.Eu ma chinuisem cu tine, ai inteles, eu!!
....In gand mereu adaug: curva ordinara si josnica, femeie de nimic, cum poti sa spui copilului tau ca tatal ei nu a iubit-o. Cum poti sa imi faci si tu rau, dupa atatia ani de zile de cand m-ai abandonat ca pe o valiza nefolositoare si care pentru tine devenisem o povara, eu copilul tau, jigodie ce esti. Vino numai inapoi, ca abia astept sa iti spun in fata ca el e de vina ca nu te urasc, el, tatal meu. Te-as fi urat jigodie, dar imi esti mama, si tu unicul meu parinte vrei sa imi dictezi cum sa imi traiesc viata dupa bunul tau plac confortabil. Nu m-ai invatat nimic, drept pentru care in afara de "ai grija de tine" nu ai contribuit cu nimic la educatia mea. Tu imi vi ca tatal meu nu m-a iubit. Ce vezi tu iubire? In ce actiune de a ta vezi tu iubire fata de mine? Ca te plangi ca nu ai bani sa te reintorci ? Ca ti dor de mine, dar numai cu dorul ramai ca esti femeie slaba si atata timp cat iti place sa stai si sa nu faci nimic iti meriti soarta sa n-ai bani si intodeauna sa depinzi de altii. Atata timp cat tu nu lupti sa ma revezi nu voi misca un deget pentru tine. Nimic. Sa vad daca din partea tatalui meu nu a fost iubire din partea ta ce voi primi? Si acum imi vi: vai ce mandra sunt de tine. Si tu unde ai fost cand aveam nevoie de tine? Cand iti spuneam mama nu ma duc la liceu unde toata ziua se invata literatura ca nu imi permit si nu am notele corespunzatoare cu care sa intru, cand iti spuneam uite stau cu un baiat maghiar, e mai mare decat mine, e de treaba si ne iubim, ca suntem fericiti, il amenintai ca daca nu are grija de mine vi si-l bati. Cu ce drept te amesteci in treburile mele? Cu ce drept imi vi acuma sa imi spui cu cine cand sa ma culc? Tu, cand te intrebam ceva, imi spuneai ca sunt mica si nu inteleg ori imi raspundeai ca nu stii. Acuma sa vorbim despre mentruatie, despre sex, despre cum trebuie sa ma comport cu cineva, despre bunele maniere? Acuma la 22 de ani?
Dupa despartirea de baiatu acela te-ai umflat in pene ca nu ti-am povestit toata telenovela? La ce bun mama draga si silitoare cand tu nu ai fost in stare sa ma suni saptamanal sa ma intrebi daca stiu sa fac o supa, sau sa ma inveti o reteta. Intodeauna imi bagai duma ca nu sunt bani pe telefon. Defapt iti era frica de maimutoiu ala cu care ai ales sa stai. L-ai ales pe el mama. Tu parintele meu. Tata mereu a fost langa mine, chiar daca nu avea cu cine si-o trage. S-a tinut de capul meu, ma enervam pe el, fiindca vroiam sa il scot din starea in car' se afla. Vroiam sa il ajut sa il vindec, sa fiu mandra ca am un parinte care ma iubea pentru ca eram copila lui. Dar tu cand te refuzam sa fac un lucru care sa iti fie pe plac imi tranteai telefonu in nas si imi spuneai ca daca voi vorbi cu tatal meu ma vei renega, sa uit ca am mama. Cum vroiai sa se ingrijeasca de mine cand tu ii interziceai sa ma vada, cum femeie inconstienta cand tu mi-ai dat cea mai proasta educatie sa ma feresc de tata ca de dusmanul meu, cand eu traiam cu dusmanu in casa. Dupa atatia ani tu imi vi ca esti mandra de mine. De ce? Ca n-am facut nimic sa te ascult. De ce? Sper ca intr-o zi sa iti dai seama ca ai pierdut tot ce ai avut, cel mai scump lucru, cel mai scump sentiment care nu se poate cumpara oricat de bogat ai fi, si acela de a fi mama, si acela de a avea un copil sa vezi cum creste sub aripa ta protectoare. Tu nu ai profitat de bucuria asta, pentru ca ai preferat sa fi slaba, ai preferat sa fi rece fata de aceste sentimente. Vroiam sa te bag la inchisoare pentru abandon, dar nu m-a lasat sufletul. Tata ma invatase sa iert si sa iubesc, nu ar fi fost firesc sa ies din vorbele lui. In locul tau as fi recunoscatoare, femeie cu minte de gaina. Zi mersi ca traiesc si n-am apucat caile pe care vroiai tu mama draga sa ma conduci cu atata incapatanare spre pierzanie.
Si mereu ma doare cand vorbesc asa despre ea... si mereu sfarsesc prin a ma baga in pat cu ochii impaienjeniti de lacrimi. Cei ce nu se afla in situatia mea le e greu sa inteleaga de ce imi injur si de ce imi injosesc parintele. Cateodata imi vine sa ma duc acolo si s-o aduc cu forta, apoi aici s-o bat de sa- sune apele in cap pana pricepe sa gandeasca si sa isi vada gresesile si apoi s-o mai bat o tura pana se hotareste cum vrea sa isi repara greselile. Dar la ce bun? La ce bun ? Nu voi reusi veci s-o readuc pe calea cea buna....Este o cauza la care nici cu cei mai buni ingeri trimisi de Dumnezeu, nu vom reusi sa castigam procesul de vindecare..Si ma doare enorm, caci acolo undeva sunt si eu copil. Si acolo undeva in adancul sufletului si eu simt nevoia sa am un parinte mai matur ca mine, nu eu sa fiu cea care e mai matura decat propriul ei parinte. De atata timp e logic sa izbucnesc si eu de nervi. Ii pe bune tot ce am scris si nu ma intereseaza ce cred altii despre aceasta postare. Era un lucru esential sa scriu ce simt. Monologul mi-l continui in pat timp in care astept sa imi vina somnul. Acum i-am zis mamei despre relatia mea actuala decat dupa 6 luni ce eram cu prietenu. La ce bun sa ii zic? De data asta ma asigur sa nu isi vorbeasca decat daca va fi sa vorbeasca live. In rest nu are rost. E relatia mea cu cineva, nu relatie mea cu cineva si cu ea. Sa nu ma faca ea de cacao acum cand incerc sa trec peste toate cacaturile ce le traiesc in viata asta si incerc si eu sa imi croiesc un drum prin tot haosul asta. Sa ma lase in pace ca nu face nimic bun pentru viata mea cu sfaturile ei. Cel mai bun sfetnic nu imi sunt prietenii, ci rugaciunea. S-o faca pe filozoafa atunci cand o stii sa mai creasca un copil si sa ii ofere o educatie ca lumea. Tare as fi vrut sa mai am o sora sau frate. As fi ingrijit eu in locul mamei. As fi acceptat eu cu toata bucuria sa am grija de sora sau de fratele meu.
E un capitol trist. Insa in lumea mea am lasat la o parte toate treburile pe care mama le-a facut, si am plasat-o pe ea, si pe tatal meu intr-o lume cu doua cabanute care erau ingradite cu lalele si cu margaritare, si care ma asteptau nerabdatori sa vin acasa de la cursuri si sa stam de vorba. Sa le privesc ochii mamei, albastrii deschisi, si ochii tatalui meu verzi ca smaraldul. ( Cand era beat se faceau ochii caprui usor spre o nuanta de verde). Mi dor sa mai stau asa de vorba cu ei. Poate trag o vizita sa vad ce mai fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu