Superstiţii?

Eu de felul meu sunt o fată superstiţioasă. Sau cel puţin aşa am fost până nu de mult. 

   Să vă zic.

 Mă feream să sparg oglinzi, căci cică aduc 7 ani ghinion. Apoi, de fiecare dată când vedeam o pisică neagră, făceam trei paşi în spate şi cică trebuia să scuip. Numai că mă prefăceam că scuip, că mi-era ruşine, cum să scuip eu pe stradă. 

 Apoi, aveam aşa oroare de numărul 13, şi mai ales când cădea vinerea. Eram distrusă. Cu groază mă trezeam. În timpul liceului, pe cât puteam vroiam să chiulesc, dar de foarte multe ori se nimerea să am cu dirigul ore, mai ales că preda matematică, şi atunci preferam să stau în banca mea şi să primesc o ceartă că iar am primit notă proastă la test. Ori, era când chiar eram bolnavă pe data de 13. Nici aşa nu eram mulţumită. 

 Apoi, mai era numărul 19. Care pe vremuri semnifica despărţirea de un fost prieten. Mă rog, copilării.

 Apoi, numărul 7. Care cam de ceva timp, semnifică tot aşa, despărţirea de un fost prieten. Se pare că ghinion în dragoste am avut destul. 

 Acum urmează altfel de ghinion.Tot în legătură cu numere. 

 Pe data de 28, plecase mama în străinătate. 

 Pe data de 29, plecase tata. Definitiv. Fără să îl mai pot doar o singură dată să îl îmbrăţişez.

Toate la un loc nu ar fi foarte foarte grave, dacă nu asimilam fiecare zi din lună cu aceste numere. Dacă se apropia ziua cu numărul 7, deja mă gândeam cum se întâmplase şi de ce şi cum şi de când. Când se apropia ziua cu numărul 19, cu timpul nu mă mai afecta aşa de tare acum chiar deloc, dar pe atunci toată tremuram, căci mă apucam de bocit. Ce să îi fac, nu rezistam amintirilor. 

Apoi, când ştiam că e data de 28, eram toată nervoasă şi stresată şi de foarte multe ori nemulţumită indiferent de ce se întâmpla. 

 Şi cel mai grav, data de 29, că ştiam, că nicicând nu îl voi mai revedea, şi intram aşa din senin în agonie şi cel puţin o săptămână nu puteam să ies din această stare de tristeţe. 

   Grav. Căci am pierdut lucruri frumoase. Grav. Căci cei pe care mi-i doream să îi am alături, tocmai pe ei i-am pierdut. Grav. Căci, am investit în unii sentimente, şi nu le-am arătat. Exemplu viu a acestui fapt a fost tata. În faţa lui nu m-am arătat nicicând fericită. Stai, ba da. O dată. Când nu m-am putut abţine, şi mi-au dat lacrimile, şi amândoi plângeam ca doi copii. Da, atunci când eu nu însemnam nimic în afară de faptul că mă considera toată lumea un nimeni în drum, eu primisem cadou, eu primisem cele mai sincere sentimente, eu nimeni în drum. Şi cea mai sinceră dragoste. Da, atunci a fost. Când am cunoscut cu adevărat iubirea părintească. Ţin minte, că mi-a dus de ziua mea multe daruri, ca valoare erau ieftine, dar ca valoare sufletească nimic nu era mai de preţ decât cadoul lui. Dar, apoi, tot rece m-am arătat faţă de tata. Mulţumesc lui că mă cunoscuse ca pe palma sa, şi ştia că sunt sensibilă şi că doar o fac pe dura. 

 Grav. Căci au trecut atâţia ani, în care m-am gândit doar la amintiri. 

 În legătură cu supermegastiţii, mai am multe. Cum ar fi să nu calc pe capacul de canal. Dar, nu ştiu sigur care era explicaţia.

Apoi, când îmi uitam ceva acasă, nu mă întorceam că vai că nu o să îmi meargă bine în ziua respectivă.

Sau, când neîndemânatică încercam să fac o reţetă culinară, şi hoop că dau cu cotul de recipientul în care am pus sarea. Iar sarea se împrăştie pe jos. Şi atunci ştiam că trebuie să mă cert cu cineva.

 Ioooiii, sau da, bufniţele. Mie mi foarte frică de bufniţe. Când le aud mi se scoală părul pe mine de teamă. Îmi amintesc că stăteam la ţară, eram încă foarte mică. Iar pe acoperişul casei de vis-à-vis se pusese într-o seară o bufniţă.

Iar a doua zi, ia ghiciţi, amândoi au murit, căci erau doi bătrâni care de foarte mult timp erau bolnavi. Cică, bufniţa prevesteşte moartea unuia din casa pe care se pusese.

Îmi mai amintesc aşa o întâmplare. Eram la o prietenă foarte bună, într-o vacanţă de iarnă. Chiar ne pregăteam de Crăciun. Şi tot împodobind bradul pe hol, căzuse un tablou. Cu toţii ne-am speriat, că răsunase în toată casa. 

 Apoi, am făcut glume proaste pe seama întâmplării. Următoarea seară urma să mergem la colindat. Zis şi făcut. Ne-am adunat aproape toată gaşca de tineret. Şi am pornit. Toate bune şi frumoase. În gaşcă se găsise unul mai băgăreţ şi mai miştocar. Cu mult tupeu încerca să se bage în seamă. Că " vai ce frumoasă eşti nu vrei să ne combinăm". Atâta mi-o trebuit să aud că explodasem de furie. Nu că nu mi-ar fi plăcut de el cum arătase, dar după cele auzite mi-o pierit sentimentul să îl admir. Şi toată mă înroşisem. Şi dădeam să ies din încăpere când intervenise prietena şi i-o comentat. Bine, să nu credeţi că eram eu slabă şi nu mă ştiam eu apăra. Dar treaba era că eram extrem de timidă. Şi în plus nu îi aveam în ochi buni pe ăia care veneau cu asmenea texte. 

Noaptea a trecut. Iar în zorii zilei următoare aflasem că acel băiat avuse un accident de maşină. Atunci mi-a spus prietena că băiatu era de gaşcă şi era un om deosebit. Şi în ziua de azi îmi pare rău de el. Deşi nu îl cunoşteam personal, nici numele lui nu mi-l amintesc. 

 Un altfel de ghinion am mai avut.

 De exemplu, unde am stat anul trecut cam pe vremea asta, au fost câteva luni în care aproape săptămânal se întâmpla ceva. De exemplu, se spărsese ţeava de canalizare. Şi să fie totul ca într-un coşmar, aşa să vă imaginaţi că mă trezisem peste noapte într-o baie inundată de...cum să mă exprim..să vă gândiţi aşa: după o noapte de party, în care după o tonă de beute lumea mai şi vomează, mai şi face pe lângă Wc, şi nici nu trag apa. În genul acesta arăta toaleta mea în clipele în care pe ţeavă şi-a dat drumul la toată murdăria din toate toaletele de la etajele superioare. La început nu făcusem legătura că tocmai mă trezisem. Apoi am înţeles totul când, în clipa următoare vecina de deasupra mea trăsese apa la Wc, şi tot ce făcuse ea intra în baia mea în loc să se ducă pe ţeavă în jos. Era de prisos să tot spăl şi să curăţ, că din 5 în 5 minute cineva tot trăgea apa. Groaznic.

 Apoi, mai era aşa cu curentul nu mai ştiu cum de a trebuit să schimbe siguranţa, şi după ce a plecat proprietarul iar se stricase. Apoi, ţeava de la bucătărie se spărsese. Săracu proprietar când vedea apel de la mine, cred că răpundea cu groază, întrebându-se ce se mai întâmplase. Cineva vroia cu tot dinadinsul să plec şi Bine că am plecat de acolo. 

Apoi, nici aici în Cluj nu scăpasem eu de ghinion. Oricât de mic ar fi ghinionul ăla. 

 Se întâmplă că de fiecare dată când intru în lift singură să mi se stângă becul chiar înainte să apăs pe numărul etajului la care vreau să ajung. Când sunt cu cineva nu se întâmplă nimic, şi lumina rămâne aprinsă. Am auzit de la o vecină din bloc, că (,) cu ani în urmă o femeie se aruncase de pe balcon de la etajul 5 şi că în locul unde căzuse jos nu crescuse iarbă până acum în această primăvară.

Na, vedeţi voi, noroc cu mine că venisem aici, că de nu nici în anul ăsta nu creştea iarba :))

Hai că nu vreau să glumesc pe tema asta. Oare totuşi nu fi o legătură îmtre becul care se stinge si femeia care se aruncase?? Şi să nu fiu eu superstiţioasă după toate astea?

 Cred că de multe ori m-am îndoit de puterea şi dragostea Lui Dumnezeu. Însă acum, dacă privesc acest tablou deşertic, îmi dau seama că mâna lui Dumnezeu mereu a făcut să îndrepte lucrurile. Şi lucrurile s-au îndreptat. 

Acum doar ocolesc capacele de canalizare. De pisicuţe nu mi mai teamă. De numere....hmmm, acel 29 nu am să îl pot uita nicicând. Şi am să dau pomană, sau pomelnic pentru femeia aceea. Poate aşa pot şi eu să închid uşa liftului liniştită, fără să îmi fie teamă că nu voi vedea numărul corect pe care să apăs.

 Ori, da, ştiu ce să fac. Nu mai folosesc liftul şi gata. Problema e ca şi rezolvată. Cred că voi avea întindere musculară până ajung sus la mine, dar, mno acum, lucrez în farmacie, şi mi-oi lua ceva unguente ..

De fac aşa un calcul mirific, şi pun la socoteală doar de două ori să urc şi de două ori să cobor

asta ar însemna vreo 30 de minute de masaj pentru picioare. Iar, dacă mai adaug că poate mai trebe să cobor de vreo două ori să duc gunoiul, ori să merg la magazin...Nici nu mai trebe să mai merg la sală de fitness. Norma mi-am făcut-o doar plimbându-mă pe scări. 

 

Revenind, voi credeţi în superstiţii???