O săptămână!!!!

        Vroiam să scriu în ultimele zile, dar nu am reuşit să mă conectez, nu ştiu din ce cauză.   

Ehhh, acum e mai bine. 

Mi-am mai revenit din deprimare. 

    Ziua de ieri a fost una perfectă pentru mine. M-am trezit destul de devreme, am mâncat, am ascultat despre Arsenie Boca, apoi împreună cu prietenu ne-am hotărât că ar fi prea păcat să nu profităm de acest soare şi de căldura primăvăratică. Pe drum, ne-am decis să mergem la Gradina Botanică. Am stat destul de mult pe acolo, căci am luat la bani mărunţi toată grădina. Bineînţeles, eu eram cu pozele. Vreau şi aici şi acolo, şi el a executat fără să se înpotrivească vreo secundă. Am tras de el să îi fac şi eu lui. Nu e prea iubitor de camere foto ca mine, dar oricum nu a avut de ales. Mi-a făcut pe plac, ca de fiecare dată când ştie că anume ceva m-ar face happy. Şi în plus, vroiam să îl văd zâmbind, ca fruntea nu i mai încruntat, şi că se bucură de vremea bună ca şi mine. Mai mult ne-am plimbat şi am povestit, am râs şi ne-am îmbrăţişat. Nu-mi trebuia nimic mai mult. Am făcut câteva poze, totuşi să îi fac şi lui pe plac, că am mers să ne simţim bine, nu să ne pozăm toată ziua. Apoi, am venit acasă. Am făcut ciuperci cu sos alb şi cu cărniţă de pui. Am mâncat de cină. La ora 22:00 eram deja în pat, ceea ce e destul de devreme pentru orele mele de culcare. În timp ce el se uita la meci, îmi făcea pe la gene, nu mi-a trebuit mult şi am adormit ca o fetiţă cuminte în braţele lui.

Sâmbătă, m-a prins ploaia de-a binelea. După ce am ieşit de la servici m-am dus la colega în mărăşti, din piaţă ne-am făcut amândouă cumpărăturile, apoi ne-am lăsat cumpărăturile la ea, apoi ne-am dus în Polus. Eu nu mi-am cumpărat nimic de acolo, că nu am bani de buzunar. Mai mult ne-am dus să vedem ce mai e nou pe acolo. Ce m-a interesat în mod deosebit, au fost pantalonii scurţi, şi pantalonii cu talie înaltă. Am văzut o combinaţie de cămaşă cu pantaloni cu talie înaltă. Mi s-a părut destul de sexi şi feminin ţinuta, aşa că optez pentru aşa ceva. Iar pantalonii scurţi, of f f f , cum să nu îmi placă. Bine, până la vară, mai trebe să dau jos încă 2 kg ca să fiu aşa cum vreau. Sunt preţuri destul de ok, doar ca să îmi permit aşa ceva trebuie să îmi pun deoparte ceva bănuţi. Spre seară, ne-am gândit şi noi să mergem acasă. Între timp, mă sună prietenu, să vadă dacă ne vedem sau nu. Şi eu, tot amânam. Nu e vorba că nu aveam chef de el..........dar, ăăăăăăăă.... eram cu prietena, şi ăăăăă....nu-mi place să îi dau detalii la telefon, unde eşti, când vii, cu cine eşti. Bine, mie îmi place să întreb toate astea ca să fiu sigură că e bine. Dar, când e vorba să mă întrebe pe mine cineva toate astea......... este când îmi place să mă întrebe, şi am răbdare şi îi zic, dar este când nu am răbdare şi atunci cam iau omul din scurt, şi sfârşesc să închid telefonul. Nu ştiu de când sunt aşa, că în trecut îmi plăcea să mi se pună întrebări şi eu să răspund ca într-un interviu, că ştiam că omului îi păsa de mine. Numai că pe atunci nu mă întreba nimeni.............

  Pe când să ieşim, plouă. Şi în plus trebuia să aşteptăm o jumătate de oră până să vină autobuzu....iar bani de taxi nu ne permiteam. Şi tot stând acolo, ne apucă şi frigul, că eram destul de subţire îmbrăcate. Până una alta sosesc două autobuze... Şi ne tot sfătuim ce să facem. Eu nu cunosc destul de bine toate numerele de autobuze şi traseul lor, şi numărul care ştiam sigur că vine până la Polus era 24b. În afară de asta........nimic..Şi spre suprinderea mea, sosise în staţie autobuzele cu numerele 29 si 43..... Ne gândeam..dacă de urcăm pe 43, ăla merge spre Zorilor şi ne gândeam că merge pe cine ştie ce scurtături...clar, a picat. Iar, 29 mergea spre Mihai Viteazul. Mă gândeam eu că înainte să meargă spre Piaţa M. V. opreşte pe Memorandumului, şi aşa de acolo puteam lua oricare alt număr încât să ajungem înapoi în Mărăşti. Dar, când am văzut că defapt merge prin Grigorescu, am rămas perplex amândouă. Am sunat repede pe un amic de al meu," mă uite strada cutare unde e, sigur suntem în Grigorescu? " Amicul fiind de foarte mulţi ani în Cluj, avea habar. Şi m-a asigurat că totul e ok, şi că mergem bine. Am mai schimbat câteva cuvinte apoi i-am închis, ca ne-am strecurat într-un magazin de Meli Melo, după ce în sfârşit ne-am dat jos din autobuz. Deja eram în Piaţa M.V, şi parcă simţeam că o stâncă se ia de pe inima. Apoi, iar îmi sună telefonul. Şi aud de la capîtul celălalt 

" na vevelina, pot să vin să te iau?" , la care eu

" încă 20 de minute", 

"cât? 20 de minute? na bine, ciok" 

" ciok "-sfârşesc eu prin a închide telefonul. Plouă parcă mai tare, şi parcă vântul îmi taia răsuflarea. Am mers repede pe Memo, şi tocmai că oprise 24b-ul, noi de la trecerea pentru pietoni fugeam să ajungem şi noi buzu'...ne-am urcat şi parcă am simţit o uşurare, că nu ne mai plouă. Am ajuns acasă la prietena, ude din cap până-n picioare. L-am sunat pe prietenu,  că mno, poate veni în sfârşit să ne vedem. Mi-am luat bagajele şi chiar când am ajuns la locul stabilit el deja parcase. Mi-am pus bagajele în spate, şi am pornit.  Avea chef de poveşti, şi mă întreba tot felu de chestii. Mă gândeam că nu scap dacă nu îi explic că defapt de ce a durat atâta până să ne vedem. Şi am început: defapt ne-am hotărât să ne vedem în Mărăşti şi să facem cumpărături din piaţă, şi apoi să mergem ......

 Vineri, joi, şi miercuri au fost aproape la fel: m-am trezit am mâncat, m-am ocupat de Doly, mi-am pus pachet la servici, şi am fugit înspre locul de muncă, am venit seara acasă, am mâncat, m-am ocupat de Doly puţin, şi m-am pus la tv.

  Marţi, am avut o zi plină. Dimineaţa m-am trezit mai devreme, tot ce trebuia să fac am făcut, apoi de la servici am fugit cu prietenu până în Turda. Am pus părăstas pentru odihna sufletească lui tata, se împliniseră 5 ani de la plecarea lui pe veci......Se întelege în ce stare eram........Nu am plâns în timpul slujbei, dar după ce am rămas singură...am izbucnit în plâns.... Eram absolut singură...Fără prieteni, fără neamuri...fără cunoştinţe...doar eu şi tati şi Dumnezeu...Şi mi-a fost suficient.....După ce m-am liniştit, am ieşit din încăpere...Am mers la mormântul lui tati...am pus câteva lumânări...şi parcă timpul se oprise în loc..De foarte mult timp nu am fost la el, dar am simţit prezenţa lui mai vie ca nicicând. Nu ştiu cât am stat..doar m-am trezit că păşeam pe drumul pietros şi m-a luat un val de frig pe la spate.Atunci am realizat că sunt aproape de zona în care locuisem acum un an.. Am revăzut blocul, scara chiar şi fereastra de la apartamentul unde stătusem. Mă vedeam pe acelaşi drum venind de la servici, frântă, somnoroasă, obosită, şi..singură. Parcă îmi vedeam camera pe care mi l-am împodobit cu poze, cu amintiri din trecut, doar eu şi acel baiat..nimic nu mai conta pe atunci.. aveam servici, care 12 ore pe zi îmi ocupa timpul, timp în care nu mă gândeam la el, şi mi-a fost de folos. Am trecut mai repede peste tot..apoi, mă vedeam în faţa scării unde îi puneam la câinele prietenului să bea apă..L-a adus până în Turda pe bietul Nero şi pe o căldură enormă. Apoi, mă vedeam în bucătăria răcoroasă, în care făceam mâncare şi ascultam muzica lentă, de dragoste, şi mai întodeauna sfârşeam prin a-mi aduce aminte de trecut şi apoi începeam să plâng. Foloseam ceapa ca pretext, că altfel nu aş fi plâns. Nu vroiam să recunosc, că defapt sufeream. O prietenă bună, şi un prieten bun, încercau din răsputeri să mă ţină ocupată cu alte chestii, doar doar să nu mă mai gândesc la ce a fost, că da de mă văd şi pe mine zâmbind. Apoi, mă vedeam pe acelaşi drum privind spre parc, unde eram cu o gaşcă de prieteni şi râdeam şi glumeam şi mă sărutam cu un băiat. De altfel, acelaşi băiat. Apoi, mă vedeam cum începusem să prind viaţă, cum în sfârşit puteam să zâmbesc..cum începuse să prindă viaţă relaţia mea cu vevelinul. Am simţit un fior, şi un zâmbet cald mi-a înflorit. Cum mă aştepta în mijlocul străzii cu maşina parcată, iar eu îmbrăcată într-o rochie neagră, decoltată, cu părul prins în coadă, dată puţin cu rimel, într-o pereche de pantofi tot negrii şi cu toc, şi cu o plasă de haine de schimb, căci în aceeaşi zi intram de noaptea la servici. Şi cu ochelari de soare, tot negrii. Toţi întorceau capul..ahahah...Îl vedeam pe el galant, deschizându-mi uşa maşinii şi poftindu-mă înăuntru........Nici el nu mă recunoscuse. Plecasem spre nunta prietenului lui....pe atunci eram doar amici. Amici care au devenit buni prieteni, apoi oameni numai buni de iubit.

 M-am trezit că deja eram în scara şi în faţa uşii lui mătuşa.. Am bătut parcă fără putere, deodată auzind: intră.. Am intrat, m-am descălţat...........

 Am vrut să stau în Turda peste noapte, dar, mă aştepta Doly nu o puteam lăsa nemâncată o zi întreagă, chiar dacă i-am pus dimineaţă de mâncare. Am pornit spre Teatru, să iau ..ocazie spre Cluj. Am revenit singură, căci prietenu nu a stat. Nu înţeleg nici acum cauza precisă, deşi mi-a explicat..dar...într-un fel mi-ar fi făcut bine să îl ştiu lângă mine..Am înţeles că nu e treaba lui, nu e treaba nimănui, şi am înţeles că nu e vorba de mine, e vorba de tati. El avea nevoie de mine, nu de prietenu. Şi am înţeles să nu mai fac pe nimeni să îmi promită că " va fi bine ". Căci nu se ştie nicicând dacă va fi mai bine sau mai rău. Am ajuns la 22:00 acasă, foarte târziu..am mâncat, i-am dat şi lui Doly să pape, şi m-am pus în pat...Obosită, cu machiajul distrus din cauza plânsului, m-am pus pe spate şi priveam tavanul..Am adormit cu lacrimi pe obaji. 

  Luni, numai bine că am ajuns la servici, că am primit o veste tare proastă. E posibil ca şeful să vândă farmacia, sau mai rău, să o închidă..Asta înseamnă că ....e posibil să rămân fără servici. Nu ştiu ce mă fac..Nu vreau să rămân acasă şi să mă întreţină prietenu..ce mama ei de treabă e asta. Doar am două mâini şi două picioare şi din fericire mai sunt şi sănătoasă, aşa că nu vreau să stau confortabil toată ziua în faţa calculatorului......Vreau să lucrez. 

 Săptămâna asta, îmi iau Piaţa, să mai dau o privire peste anunţuri, şi cu 4 ore să mai lucrez undeva.. ar fi ok...

               Şi acum, mă pregătesc să merg la servici....nu ştiu până când.....