Nu suport când e înnorat şi nici măcar nu plouă..
Apoi, mă adoarme această vreme. Nu că nu aş fi tras deja două ture de somn. Am mâncat şi m-am pus în pat şi cu mâţuca am dormit ca două leneşe. Ce? Ne-am făcut siesta.
Mai devreme i-am tăiat unghiile la Dolly. Iooiii, numai răbdare nu a avut să stea. Eu am răbdare, dar până la o limită. Când e încăpăţânată, mai tare decât trebe, o cert. Prima unghie a fost cum a fost, dar deja de la a doua a început să se tragă şi să iasă din strâmtoarea mea.
-Dolly, stai cuminte. Hai na, uite mama îţi face manichiura.
Ea tot încerca să scape şi m-a zgâriat.
-Da? Stai naibii odată cuminte că nu mai am mult - şi am pus-o în poziţia în care să îmi fie uşor să îi tai unghiile.
A mieunat de vreo două ori la câte două unghii, şi apoi a tăcut, încă mă gândesc că poate i-a plăcut. Aşa de tăcută şi cuminte a fost. Nu ştiu de ce nu i-am tăiat până acum unghiile, că mi-a distrus deja perdeaua din dormitor, şi canapelele.
Apoi, azi mă aşteaptă o zi destul de plictisitoare.
Defapt săptămâna asta a fost destul de plictisitoare, că numa servici-acasă, gătit, dormit şi teve'.
Nu ştiu cum se va desfăşura ultimele zile din săptămână. AAAAaa, azi merg la MECI.
Aseară m-a anunţat prietenul, că deseară joacă CFR cu NU ŞTIU CINE şi că i-ar plăcea dacă aş merge cu el.
La care i-am răspuns: Iar meci? De data asta cine mai joacă? Dar ăia nu obosesc niciodată, de nu trece seară în care să nu ai un meci la care să te uiţi????????
El începe să râdă.
-Tu îţi baţi joc de mine? De ce râzi?
Deci, nu sunt contra, dar în puiiii mei, când e vorba să mergi la prietenăta NICICÎND să nu iei telecomanda în mână şi să muţi pe MECI. Asta dacă fata nu e fotbalistă înrăită. Dapoi m-am săturat. Zău aşa, de ce nu stă o lună de zile închis în casă, şi să se uite non-stop la fotbal, aşa se asigură că nu pierde nici un meci.
Eu nu înţeleg, cum naiba să stai acolo ţintit în faţa teve'ului 3 ore şi să strigi: GOOOOOOOOOOOOOOOOOLLL, când poţi să mergi cu ochii tăi să vezi meciul LIVE, ori să îţi aduni prietenii şi să te joci pe un teren sintetic. Zău . Dar, de ce să dea banii pe meciuri, când pot să se uite în pat relaxaţi, şi pe nervii prietenei.
Mie îmi place să mă uit live la meci, chiar dacă nu joc. Şi să dau din picioare şi să înjur :D, să încurajez echipa cu care ţin, să fac galerie. Sau de ce nu, jucătorul. Trebe să îi zic la prietenu, când joacă fotbal cu prietenii săi să mă ducă şi pe mine.
Deci, deseară, la 21:30 e, la terenul ăla mare. Scriu mâine cum a fost.
Deci, deseară, la 21:30 e, la terenul ăla mare. Scriu mâine cum a fost.
Şi mai sunt câteva săptămâni şi vin Paştile. Nu's pregătită sufleteşte pentru asemenea sărbătoare.........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu