Implinirea sufletului

Azi m-am uitat la ultimul sezon din Cei 4400. Îmi pare rău că numai 4 sezoane sunt. Abia aştept să apară noi sezoane, cred că au avut audienţă maximă în străinătate. Chiar sunt foarte buni.

 Şi cam atâta am făcut până acuma. O zi fără fotbal, deci o zi întreagă dedicată numai mie. Fără meciuri de fotbal, fără comentarii despre Becali şi despre jucători, fără certuri dintre oameni tâmpiţi, fără să mai aud: nu aşa mă, dă odată gol. 

  Vreau să mă apuc să mai citesc niţel dintr-o carte împrumutată de la colega de servici. Am reuşit să citesc mai bine de jumătate şi sper că azi să dau de sfârşitul lecturii.

 În ceea ce mă priveşte sufleteşte, sunt dezastru. Sunt în doliu. Şi eu şi prietenu. Nu am curaj să îi spun ce am pe suflet. Pentru că şi el suferă poate mai mult ca mine. Şi el suferă din cauza unei pierderi la fel de uriaşe ca şi mine.  

Şi el e sensibil, nu îl pot împovăra şi cu gânduri de ale mele. Vreau să fiu puternică, să găsească în mine un sprijin, un om de încredere şi care să îl iubească. Însă, în sinea mea, sunt slabă, îmi vine să urlu de durere. Dar, nu o voi face.

Am plâns toată săptămâna, nu am reuşit să îmi opresc lacrimile. Nu am vrut să îi spun nimănui.

Şi vreau să îl pun lângă sufletul meu, să simt că mai contează să mai iubesc, să mai lupt pentru visele mele.

Îmi e greu pe zi ce trece să accept faptul că tatăl meu nu e lângă mine, nu mă strânge în braţe. 

Şi pe când să mai trag o tură de plâns, vine Doly lângă mine şi se uită la mine.

  Câteodată, îmi vine să fac chestii nealocului, să mă eliberez de tot ce e în sufletul meu, de toată suferinţa. Dar, orice aş face, nu îmi aduce liniştea, decât atunci când mă duc la biserică. Am ceva restanţe pe la biserică, aşa că de săptămâna viitoare voi merge, ca o fată conştiincioasă ce sunt.

 Sting calculatorul şi fug să fac o baie. Iau un fervex, că dau semne de răceală. Mai citesc şi..adorm. Aşa e cel mai bine şi cel mai sănătos. Mâine mă trezesc devreme. Sunt toată ziua pe drum. Cred că îi zic lui prietenu să treacă pe la mine să îi dea la Doly să pape de amiaz....sau cred că mai bine îi pun bolul de mâncare aproape plin, să nu mai facă un drum la mine. 

  Şi mă gândeam să o las baltă cu site-urile de socializare. Îmi aduc numai bătăi de cap. M-am săturat. Numai până ce voi descoperi cum funcţionează ştergerea fiecăruia, mai intru să verific una alta. Ori, m-am hotărât ca de mâine chiar şi până în 6 luni de zile să nu mai intru pe nimic. Nici tu hi5, nici tu facebook, nici tu netlog, nici tu tagged, twitter, myspace, fanbox, sau mai ştiu eu pe ce mai am cont. M-am plictisit de ele. Şi nu mai simt nevoia ca toată ziua să fiu pe ele , să văd prieteni, să îmi adun comentarii, să mă joc sau mai ştiu eu....Inainte, da, aveam motive, eram plictisită, eram supărată tot timpul, eram mai nefericită. Dar, acuma am cu ce să îmi umplu timpul. Şi gata şi cu messengerul. Rup orice legătură.. 

  Îmi rămâne doar blogul şi skype-ul. ..hehe.Pe skype am trei patru prieteni cu care când vorbesc, vorbesc, când nu, nu. Şi blogul îl las, că e singurul lucru care îmi place să fac: să scriu. In rest, şcoală, casă, gătit, ieşeală, am grijă de pisicuţa mea, de prietenu, şi de.. ăăăă.. mine? Nu ştiu pe cât de sănătos e să am grijă şi de mine. Bine, având în vedere, că dacă eu nu am grijă de mine, nimeni nu are.

Ce mai contează, atâta timp cât sunt în viaţă sunt ok, mai important e să am grijă de persoanele de lângă mine.