Continuare..

             Am rămas să vă zic cum a fost la meci.
Deci da, fotbalul nu e tocmai pasiunea mea. Cu toate că am mers cu groază la meci, a trecut destul de repede.

Mă amuzau cei din faţa mea cu înjurăturile lor, de şi a doua zi râdeam cu prietenu.

 A pierdut CFR, pentru ghinionul suporterilor de la CFR, dar au câştigat cei de la RAPID pentru bucuria mea. Ţin cu învingătorii.

Mi-a plăcut în schimb galeria pe care au făcut-o cei de la CFR. Poate pentru că am fost chiar lângă ei, şi am înţeles fiecare cuvânt din ce au cântat sau mai degrabă au zbierat. 

 În principiu a fost ok, data viitoare când voi mai merge vreau să fie cald afară, căci de astă dată a fost un piculuţ frig.

În rest, tot cam acelaşi activităţi le am ca şi până acum. 

La biserică, doar azi am fost. De Florii. Săptămâna viitoare dacă voi fi tot cu patru ore la servici, voi merge zilnic la Vecernie. E ultima săptămâna de post, şi aş vrea să o ţin. 

Mi-am făcut cumpărăturile cu o săptămână înainte de Paşti, am zis să nu păţesc cum păţisem de Crăciun că eram pe ultima 100 de metri. 

Acum îmi rămâne să mai fac puţină cureţenie, că de curat e curat, -că am întreţinut cureţenia-, şi pe vineri să fac mâncarea. Apoi sâmbătă seara să mă duc la ÎNVIERE şi de duminică să aştept udători. 

 Nu voi merge nicăieri, căci am puţin timp liber, şi vreau să mă concentrez asupra a ceea ce trebuie să ştiu la farmacie, şi apoi nu sunt bani, fără bani nu prea am unde să merg. Sper să merg împreună cu mama prietenului şi cu prietenu la slujba de a doua zi. Şi, bucuria mea, ar fi să iau masa cu ei doi. Dar, slabe şanse............

 Mi-a mai rămas să mă gândesc ce să îi iau la prietenu cadou. Ceva simplu, elegant, şi totuşi să fie cu valoare sentimentală. Aşa că aştept sugestii :)

 Iar pentru mine, offf... Dacă ar fi ca Dumnezeu să îmi împlinească toate dorinţele nu aş mai avea pentru ce să mă rog şi nu aş mai fi aşa de mulţumită pentru puţinul pe care îl am. Şi apoi nici acel mult nu aş reuşi să apreciez, că tot nemulţumită aş fi.

Şi totuşi... ar fi câteva dorinţe. În primul rând, cariera( nu ştiu de când pun cariera pe prim plan, dar cert e că am nevoie de acest job mai mult ca oricând). Nu vreau să mă laude şeful, dar vreau să fac mândru pe cineva de acolo sus. Vreau să reuşesc să ajut oamenii atunci când apelează la mine în calitate de pacienţi. Vreau în cele din urmă, să fiu mândră de mine, că reuşisem ceva în viaţă. 

Apoi,- poate multora li se va părea ciudat sau mai degrabă de modă veche- vreau să îi fiu recunoscătoare Celui de Sus, pentru faptul că e alături de mine şi dragostea ce îmi poartă e fără de margini. Iar eu vreau să mă apropiu de El, să îmi încred total viaţa mea în mâinile Lui.

 Apoi, e vorba despre relaţia mea cu prietenu. Relaţia mea cu el, mi-a făcut mult bine de a lungul timpului. Însă, vreau să mai aştept, să îl cunosc mult mai bine. Chestii de genu. E în ordine cu noi doi. 

Îmi doresc ca această relaţie să fie plăcută lui Dumnezeu, ca înainte de toate să îl cinstim pe El, să trăim împreună avându-l pe El printre noi şi să trăim după acele minunate reguli nescrise de Dânsul.

 Dacă toate astea se vor împlini de a lungul timpului, aş putea să mă afirm că sunt o femeie norocoasă şi plină de împliniri. O femeie fericită până în măduva oaselor.

    Nu văd stele pe cer, însă văd o lună rotundă, bine proporţionată pe bolta întunecoasă. Mă simt puţin agitată când o privesc, îmi dă un sentiment de nelinişte. Şi totuşi atât de tare luminează, încât lumina ei intră până în camera mea şi îmi serveşte pe post de veioză. 

Iar becurile de pe stâlpi, şerpuite de a lungul şoselei, ard ca nijte lumânări.

Dacă privesc acest tablou, acest jumătate de oraş, pare un cimitir cu clădiri înfricoşătoare ce se înalţă de parcă ar vrea să atingă infinitul şi luminat de aceste lumânări, şi vegheat de sus de luna cea singuratecă.

Şi e linişte, doar motorul unei motorciclete turate se aude de afară. Şi e întuneric. Şi Dolly doarme întinsă pe picioarele mele amorţite. Şi mă doare spatele de îmi vine să stau îndoită- în gând îmi repet: stai drept!!!! stai drept!!!!-

 Şi doar calculatorul face zgomot, împreună cu o muzică lentă de simfonie.

Şi îmi vine să adorm, somnul lui Dolly fiind foarte molipsitoare.

Şi e târziu.

Şi nu am nici un serial pe tv în zi de duminică. 

Şi îmi amintesc de scrisoarea 2 pe care am publicat-o mai devreme. De când mă ştiu în posesia acestei scrisori, şi de fiecare dată când o recitesc, mă simt mişcată de ceva foarte adânc, şi involuntar simt lacrimi care aleargă pe obrajii reci pişcat de frig.

           Şi mă simt neputiincioasă în faţa soartei, în faţa suferinţei.