Detalii

 Azi e o zi destul de mohorâtă pentru luna mai. Norii negrii şi întunecoşi au luat ca prizonier pe acest soare, care ne-a onorat zilnic cu prezenţa sa pe cer. Oraşul parcă a intrat într-un somn adânc. Şi autovehiculele trecând din când în când pe şosea, lasă în urma lor o ploaie de apă ce aterizează împrăştiindu-se pe trotuar.
 Şi eu stau în faţa calculatorului încercând să îmi amintesc ce urma să aştern în acest folder, care apoi va fi publicat pe blog.
 În aceste zile, m-am uitat în treacăt la o emisiune pe tvr1, la "Trecerea anilor". La un moment dat, se vorbea despre anii '70. Pentru această perioadă au amintit un caz deosebit de uluitor despre un criminal în serie, Ion Râmaru, care a omorât mai bine de 30 de femei. Fiindcă vorbea un om al legii despre toate acestea, am dat un tur pe google, să aflu mai multe şi despre caz şi şi despre omul legii, că la vremea lui a scris cărţi, printre care şi " 50 de ani în slujba medicinei legale ". Deşi când citesc parcă am un nod în gât şi mă cuprinde un soi de groază şi de milă.  
 Mă gândesc la momentele acelea îngrozitoare în care îmi doream să mor, sau să mă arunc de pe pod. Acum citez un criminal care spunea în momentul în care a fost executat " Vreau să trăiesc ".
 Şi eu, care nu am în spate nimic defăimător şi nimic josnic, eu vroiam să mor...................
 Mă îngrozeşte o altă propoziţie, pe care tot un criminal, Ted Bundy, o rostise “Şi ce-i un om în plus sau în minus? Ce-I un om în plus sau în minus pe faţa pământului ăstuia?”

Aşa îmi spuneam şi eu când cineva mă necăjea, nimeni nu îmi va simţi lipsa, un om în minus pe pământ.

Defapt e total greşit. Eu pot să aleg să trăiesc, ceilalţi, care ar fi vrut să trăiască, nu au avut de ales că au fost omorâţi.

 După câteva documentare citite despre criminali şi cum acţionau ei, am rămas şocată de acţiunile lor şi modul lor de gândire. Am observat că mulţi suferă de o decădere psihică din cauza unei pierderi sau din cauza unei moşterniri, cum e şi cazul lui Ion Râmaru. El moştenise comportamentul tatălui său, fiind şi el criminal, dar fiind cineva în înalta societate urmele lui odioase de criminal au fost muşamalizate. 

 Mă întreb de unde se porneşte totul......De ce cei care doar la vârsta a doua au ajuns să comită crime? Crescând alături de părinţi, în condiţii decente.....dar până a dezgropa cadavre şi să faci sex cu ele, apoi până să omori şi să tai cadavrele pentru a le face apoi pe grătar şi să mănânci şi să mai dai şi prietenilor tăi să mănânce carne umană......Să iei pielea jos de pe cadavre şi să faci măşti din ele şi costume doar pentru că ai dorinţa de a fi femeie....oribil...dezgustător...înfiorător......sadic. Şi astea sunt doar puţinele cazuri despre care am citit. De unde atâta sânge rece şi luciditate? De unde atâta libertate şi curaj? De unde atâtea gânduri întunecate? Şi fără frică de Dumnezeu?

Oamenii sunt răi oricum ai lua-o. Până acum eu am înţeles această sintagmă prin: invidie, gelozie, nemulţumire, sărăcie, nefericire, lipsuri materiale.E adevărat că m-am ferit să ies noaptea afară, cel puţin nu ieşeam singură când era să ies. M-am ferit şi de persoane fiind de vârsta mea, care ajunseseră deja pe căi greşite. Şi mai ales de cluburi. În cluburi se întâmplă de foarte multe ori să găseşti oameni drogaţi, sau băieţi căutând să se răcorească la toaletă cu vreo fată. Şi noaptea se comit mai toate crimele. Deşi, îmi place să mă plimb noaptea, să bântui străzile întunecate, să merg în parc în toiul nopţii şi să mă dau pe hinţi, să mă plimb prin ploi torenţiale, să merg pe malul râului şi să beau bere...asta când sufeream...da, a fost un singur om, care m-a determinat să nu îmi pese de viaţa mea, şi să beau. Dar, a fost ceva trecător faza cu berea. Iar cu plimbatul pe malul râului, era la ordinea zilei în perioade de suferinţe. Însă, a trecut. Şi suferinţa a trecut. 

Dar, nu asta e ideea. De la a fi răutăcios şi până a fi criminal, este un pas imens. Ei n-aveau motiv să recurgă la crime, ei omoreau din placere.

 Mintea mea şi poate mintea multora nu cuprind a întelege acest gest la care recurg unii.

 Nu judec faptele lor, dar nu îmi explic cum ei reuşesc să îşi menţină sângele rece în timp ce desfigurează trupuri, în timp ce atacă copiii minori. Cum nu se văd în oglindă....... 

Eu găsesc doar o singură explicaţie: îs stăpâniţi de spirite rele, iar cei care comit astfel de crime îs pedepsiţi cu moartea. Însă mă întreb, dacă Dumnezeu i-a iertat? S-au au fost meniţi să rămână în Iad pentru totdeauna?

   Mă interesează partea criminalistică a cazurilor. Cum află, cum urmăresc un anume pistă, cum prinde criminalul....Mi-ar plăcea să lucrez în asemenea domeniu..........hmmmmmmmmm, e doar un vis, iar până atunci mă interesează să citesc cărţi poliţiste şi să mă uit la filme poliţiste şi să mai citesc cazuri.. Cu toate că risc să am coşmaruri.