Acum două săptămâni, m-am hotărât cu colegele să ieşim la club. Am aşteptat momentul potrivit, ca de ziua femeii să ne petrecem doar noi fetele. Toate bune şi frumoase, vine ziua de sâmbătă 5 martie, şi sunasem să ne facem rezervare la Bradway, dar fără prea mult noroc că se ocupaseră locurile. Aşa că pe sâmbătă am rămas fără rezervare, şi nici nu aveam cunoştiinţe despre cluburi.
Ştiam eu de pe vremea când lucram la fast-food că în apropierea noastră sunt câteva cluburi, dar veci nu am fost în ele. Îmi era de ajuns să le văd pe alea, care se făceau mangă şi veneau să îşi ia mâncare. Umblau desculţă, şi ţin minte că una a vomat în apropierea fast-food-ului.
În fine, şi cu noaptea în cap ne gândim unde să mergem. Că iniţial nu vroiam să mergem decât în astea în care dau muzică de prin anii 80'. Totuşi, oameni mai decenţi, decât ca în AfterEight de exemplu Şi ne tot învârtim, de la Casa De Cultură A Studenţilor, pe Memo, apoi pe Eroilor, până ne-am hotărât să ne oprim undeva. Eram frânte. Bineînţeles, toate eram pe tocuri. Clubul, (căci aveam un chef nebun să mă distrez şi să dansez, şi eu şi fetele,) la care ne-am oprit a fost într-un final AfterEight. Am avut noroc că am mai găsit o masă liberă, chiar dacă nu ne-am făcut rezervare.
Ce nu mi-a plăcut: fetele străine de noi, care mai că au venit în lenjerie intimă , nu mi-a plăcut că era înghesuială, băieţii care se băgau în seamă. Adică, m-am dus acolo să dansez, să mă distrez cu fetele, să râd, nu să las loc să vorbesc cu nijte tipi, care au mai şi băut. Bine, şi eu am băut acolo un cockteil, măcar nu mă băgam în seamă.
Mi-a plăcut: motivul pentru care am sărbătorit, mi-a plăcut muzica, mi-a plăcut că eram cu fetele, că am reuşit să mă distrez, deşi cluburile nu sunt pasiunea mea.
Dimineaţa, am ajuns pe ora 04:00 acasă. Foarte happy şi mulţumită, m-am pus la nănic. Azi m-am trezit cu dureri musculare la picioare. A fost super aseară, ce mai contează acum durerea. A fost prima oară când am fost în club. Hehe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu