Astăzi.

       Azi, am voie să fiu leneşă.
  Am voie să nu îmi pese de nimic, să nu iubesc norii întunecoşi, să nu iubesc ploaia, să nu îmi iubesc prezentul şi nici trecutul.
Azi, am voie să fiu tristă, să fiu încăpăţânată, am voie să refuz orice fel de întrebare, orice fel de afirmaţie.
Am voie azi să fac tot ce îmi trece negru prin minte.
De ce? De ce să mă schimbe lumea după bunul ei plac?  De ce??
Pentru că aşa vreau.
Vreau să fiu ceea ce nu am fost până acuma: egoistă, rea, scorpie, un şarpe veninos.
Să înveninez pe toţi cei care m-au făcut să vărs o singură lacrimă pentru ei. Pentru că răul predomină peste tot, pentru că şi în Ceruri acum se duce o luptă dăunătoare, se aud trăsnete,fulgerări luminoase şi obitoare, vântul şuieră prin ferestre, norii se încruntă, se aude ploaia, care trece pe şira spinării ca un val rece. Inunda tot, vântul ia totul pe sus. Din Cer izvoreşte parcă un vârtej, vântul se transformă în tornadă, se apropie de Pământ cu viteza luminii. Prin apropiere este un munte înalt, şi ca şi cum dintr-un vulcan ies lave uriaşe de foc.
 Scapă cine poate. Dar cine poate? NIMENI. Mă cuprinde o agonie.
 Nu ştiu unde mă aflu, nu ştiu cine sunt. Azi am voie să fiu Nimeni. Am voie să privesc aceaastă imagine şi să nu fac nimic. Am voie să fiu un duşman pentru această vreme înnorată. Dar tot atât de mult vreau să fiu şi prieten cu această vreme apocaliptică. Azi am voie să fiu pungaşă. Azi am voie să îi trădez pe toţi. Am voie să fur, am voie să omor. Omor orice şi pe oricine. Am voie să ajung în vârf cu sau fără Dumnezeu. Am voie să nu cred în nimeni şi nimic Sfânt. Am voie să fac din această zi, cea mai grozavă zi din tot ce am trăit, prin răul care îmi curge acum prin vene. Azi am voie să fac vrăji negre, am voie să urăsc tot ce înseamnă viaţă şi iubire. Să fac calvar fiecare clipă şi secundă, fiecare gând ce izvoreşte din inconştient.
De azi totul se schimbă în lumea asta, totul va lua o întorsătură crucială pe pământ. Şi tornada, şi norii, şi lupta nu vor înceta. Şi tot răul se va scula peste mulţimea de pe Pământ. Deoadată se aşterne o ceaţă densă şi grea. Oxigenul pare că se evaporă în Univers. Fără aer, fără speranţă, fără lumină în suflet, fără viaţă în trup, păşesc gâfâind pe drumul pe care mi-l croiesc. Nimic şi nimeni nu poate să mă oprească. Doar dacă nu...
 Ştiu precis că azi am voie să fiu diferită, că azi pot schimba ceva în tot răul ăsta. Că azi pot spune "NU" răului, să mă pun în genunchi şi să cerşesc tot ce Necuratul nu cunoaşte. Să cer ca Soarele să iasă, să îi ating o rază, să mă bucur de cartea pe care am început-o s-o citesc, să mă apuc să fac vinete. Să aştept oaspeţi la masa mea. Să bucur pe cel de lângă mine cu un zâmbet, cu o vorbă bună. Şi pe cei înveninaţi să îi pot salva, să îi pot vindeca. Puterea mea nu e destul de suficientă. Răul, dacă nu curge în mine, curge în alţii. Şi de vreau bine pe Pământ, şi de vreau să nu existe boli incurabile, să nu existe păcat şi desfrâu, tot există.
  Şi acum, mă uit în jur. Mă uit pe fereastră şi văd o imagine sobră, cu nori negri, văd picăturii de ploaie, aud tropotul lor ca într-un marş milităresc. Văd maşinile cum stropesc trecătorii de pe trotuare. Clădiri uriaşe şi mohorâte se înalţă spre Cer. Case se zăresc de departare, parcă ar fi nijte furnici.
Dar, undeva printre acei nori negri se zăreşte o lumină slabă. Oare o fi soarele?
Sau..am scăpat?!!
Şi din nicăieri aud ceva, ceva care seamănă cu o piesă.

                                                      .. şi am o stare  care seamănă foarte bine, cu deprimarea..