Am auzit-o la radio azi, după foarte mult timp . Şi eu o am pe casetă, dar din cauză că îmi trezeşte o stare de melancolie am zis că nu o mai ascult o vreme, după care am uitat de ea. Dar, azi nu am avut nici o şansă, fără să vreau am auzit-o. Şi îmi place la fel de mult ca la început.
Pe această piesă am iubit, am plâns de fericire în acele momente când m-am dăruit cu sufletul curat, am râs cu lacrimi atunci când mă simţeam răsfăţată.
Această piesă m-a făcut să simt fiecare vibraţie a notelor, indiferent dacă eram fericită sau tristă, îmi trezeşte amintiri plăcute din timpuri tulburi din viaţa mea. Sunt amintiri care mă fac să vibrez, să retrăiesc parcă numai clipe frumoase. Iar atunci tot răul dispare. Mă face să visez, să visez la dragoste şi să am încredere în acest sentiment.
Din totdeauna am fost o visătoare, o melancolică şi jumătate, acum chiar sunt în această stare. Şi chiar vreau să ies din ea. Fiindcă e târziu, îmi e somnic ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu