despre sufletul meu

Pentru articolul sau fragmentul acesta, m-am gândit să dau câteva informaţii despre mine, despre stilul de viaţă, ocupaţie şi altele.

Nici nu ştiu sigur cu ce se începe, am puţin emoţii ca nu cumva să uit vreun amănunt.


Îmi aduc aminte de mine, când eram copilă. Eram timidă, foarte timidă. Îmi spuneam întodeauna că şcoala nu e bună pentru mine, şi uite de atunci au trecut 12 ani. Timp în care, mi-am terminat şcoala generală, anii de liceu iar în prezent tot la şcoală sunt în anul doi la farmacie. Culmea, e ironia sorţii, am reusit să îmi placă la şcoală. Spun asta acum după ce mi-am tocit creierii cu orele de mate şi chimie, care nici cum nu reuşeam să le înţeleg. Dar eram elevă fidelă la română şi franceză. Cred că au fost orele pentru care mi-am impus să merg la şcoala, în rest mi se păreau limbi străine. Trecând şi peste toate acestea, în liceu vroiau profesorii să scoată din mine un geniu al matematicii trimiţându-mă la olimpiade, vedeau în mine o campioană. Ideea e că aveau încredere în mine, acest lucru m-a schimbat. Când eu pe acea vreme trăiam într-un mediu în care oamenii se uitau de sus în jos la mine. Dar fie, trecând peste, am reuşit cu chiu cu vai să mă prezint la un asemenea concurs unde ştiam clar că nu aveam nici o şansă să câştig. Dar, l-am făcut mândru pe dirigul meu, căruia tind să îi mulţumesc  pentru certurile pe care le primeam în  fiecare oră în faţa colegilor că nu ştiu logaritmii sau matrixurile. Din clasă nimeni nu a mers în afară de mine la concurs pe atunci, e adevărat, nu m-am întors acasă cu premii, dar am prins curaj să lupt pentru visele mele,- şi aveam o listă întreagă de vise.

Vreo 17 ani am continuat să fiu tot timidă, şi pentru această timiditate am plătit destui ani în care nu reuşeam să îmi fac prieteni. Bine, nu prieteni gen hahaha şi a doua zi persoana mergea şi povestea cunoscuţilor treburile mele. De mică aveam cumva gândirea altfel decât cei de vârsta mea, eram eu prostuţă cum şi ceilalţi, dar viaţa nu m-a lăsat să îmi trăiesc copilăria aşa liberă în largul meu . Mă preocupam ce să îmi fac de mâncare, să fac curetenie şi o altă preocupare importantă era să scriu jurnal. Chiar în perioada în care ar fi trebuit să apară mama acasă, căci era plecată din ţară,am început să scriu vrute şi nevrute. Doar ştiţi cum sunt copiii, se plâng că nu au jucăria pe care au văzut-o în vitrina de la mall, crezând că jurnalul e făcut pentru a-mi scrie aşa zise necazurile mele de copil, am început să mă plâng şi eu. Iar de atunci au trecut foarte mulţi ani. Şi aşa am prins drag pe scris. M-am ţinut departe de lucrurile gen : cluburi, ieşiri nocturne, alcool, fumat, găşti dubioşi, drog, adica vicii si obiceiuri nu tocmai onorabile, făcute de majoritatea tinerilor şi adolescenţilor. Cred că acesta e printre puţinele fapte ale mele prin care am demonstrat că merit şi eu acolo puţină afecţiune.


Sunt  genul de persoană care crede în vise, credinţa mi-a fost tatăl meu, iar mama iubirea, sunt persoana care pentru o faptă se dăruieşte cu sufletul, sunt naivă în unele situaţii trebuie să recunosc, pot să îl consider ca un defect de al meu. Îmi place să mă plimb, să mă uit la filmele de groază, să citesc cărţi de aventură, romantice si din când în când istorice, mă uit foarte rar la documentare aşa că majoritatea programelor ce le mai las să meargă de plictiseală sunt canalurile de muzică ori fashion tv, îmi place să scriu despre trăiri, sentimente, îmi place să meditez. Tot atât de mult îmi place să fac şedinţe foto şi să ascult muzică moldovenească, ori melodii din anii 80' 70' 60' chiar si 90' dar sunt unele frumoase şi din prezent cum sunt piesele artiştilor Voltaj, Gwen Stefani. Sunt lucruri destul de plictisitoare, dar mă ajută să depăşesc anumite faze sau şocuri din care, omului îi trebuie o perioadă bună să îşi revină.
Acum că m-am "lăudat" să pun în evidenţă şi cealaltă latură a mea, cea negativă. Sunt egoistă câteodată, încăpătânată, uneori o fac pe victima chiar dacă nu e cazul, consider că nu trebuie să ştie nimeni dacă îmi pare sau nu rău pentru un anumit lucru sau fapt, lucru destul de aiurea căci uneori oamenii mă judecă pentru ce văd şi nu după cum mă cunosc, nu îmi place să laud omul oricât de geniu ar fi.
 Nu consider că am prieteni foarte buni, dar încerc să mi-i păstrez pe cei pe care îi am. Încerc să fiu prietenă cu toţi, chiar dacă asta uneori înseamnă să îmi calc inima în picioare, foarte greu reuşesc să iert omul atunci când îmi greşeşte. Şi mai sunt şi alte părţi negative ale mele pe care în momentele de faţă nu mi le amintesc. În linii mari aş putea să spun despre mine că toată viaţa mea am fost lăsată liberă, să merg unde vreau când vreau, să mănânc la ore târzii, să aleg pentru mine atât răul cât şi binele, cum s-ar veni singură mi-am decis soarta. Uneori mai trebuie un părinte ca să ia decizii în numele copilului, fiind mai responsabil şi mai matur un părinte vede mai larg o situaţie cu problemă faţă de un copil, care pentru un moft îşi poate risca sănătatea şi uneori chiar şi viaţa. Aş fi avut şi eu nevoie din când în când de asemenea părinte, oricât aş fi sperat nu am primit acest ajutor. Atunci m-am hotărît să îmi iau viaţa în propriile mâini şi să îmi croiesc un drum. Fiecare zi ce trece reprezintă câte un milimetru din acest drum. Pe acest drum am întălnit oameni care m-au ajutat foarte mult, dar şi persoane care m-au rănit foarte mult. Am trecut peste toate astea căci am crezut şi cred în continuare în mine şi în sentimentele mele. Încerc să apreciez persoanele care îmi sunt alături şi să iert pe cei care m-au rănit. Au fost persoane care au stat puţin şi care au plecat pe un alt drum, sunt oameni care au mers pe acelaşi drum cu mine şi pe care nu i-am observat, sunt cei pe care i-am vrut alături şi care au ales altă alee.Nu ştiu când şi cum se va termina acest drum, nimeni nu ştie doar Dumnezeu. Într-un an aş progresa 365 de milimetri imaginari, bine că nu necesită bani contruirea acestui drum,căci statul român ar da faliment în 10 ani, lăsând ironia, am făcut doar câţiva paşi în toţi aceşti ani. Paşi, care mi-au schimbat cursul vieţii.
În prezent am tot ce mi-am dorit, la un moment dat ajung să afirm celebrul citat pe care adesea l-am auzit la bătrâni " doar sănătate să am şi in rest le rezolv pe toate". Să ştiţi că e foarte adevărat.
În cele ce urmează sper să vă placă postările mele, vă invit la discuţii chiar de săptămâna ce vine.