Implinirea sufletului

Magia Fericirii.

  Am să încep prin a poveşti o zi din viaţa mea.
Începe cu o dimineaţa destul de leneşă şi cu un soare destul de puternic pentru o zi de iarnă.
Este a doua zi de Crăciun. E destul de trist, căci brad nu am facut anul acesta. Din cauză că nu
m-am putut organiza, e adevărat şi faptul că am fost foarte nehotărâtă în privinţa cumpărării unui brad. mă gândesc cum şi în ce măsură natura e agresată pentru mofturile noastre. E drept, fără brad parcă nu simţi aroma Crăciunului, e ca mâncarea fără sare. Dar sunt prea mulţi brazi tăiaţi anual şi foarte mulţi apoi aruncaţi pe la colţul blocului după doua trei săptămâni ce te plictiseşti. Iar o persoană -care ocupă un rol important în viaţa mea-, mi-a spus despre brazi că cel mai apreciat este cel argintiu. Mi-aş fi dorit să merg împreună cu ea să cumpărăm bradul., însă lucrurile nu s-au aşezat în favoarea mea. Şi aşa au trecut multe zile şi m-am trezit că e Crăciunul.
 Fac parte din oamenii aceia întârziaţi, care cred că în câteva momente pot să rezolve o multitudine de lucruri grozave. Dar, realitatea e mult prea crudă atunci când mă trezesc şi mă uit în jurul meu şi văd că sunt o muritoare ca toţi ceilalti de pe Pământ şi defapt trebuie timp pentru că lucrurile să se aşeze şi după voia mea şi că două mâini nu pot face minuni dintr-o pocnitură de deget. Imi repet în sinea mea câteodată ,-aşa pentru a-mi educa gândurile-, faptul că pot să fac repede multe lucruri, dar trebuie mereu să găsesc momentele şi timpul potrivit pentru fiecare lucru în parte şi că deodată de mă apuc de toate rezultă un adevărat haos. Şi e mai trist faptul că nu am mers la biserică. În timpul ce urmează am hotărât să merg în vizită la câteva persoane nu neapărat drage mie, dar pe care le simpatizez dintr-un motiv sau altul. M-am îmbrăcat ca de sărbătoare şi m-am pornit la aşa zisă defapt colindat. Întâi m-am oprit la o fetiţă, bine are 21 de ani, aşa o alint eu, fetiţă, nu întodeauna folosesc acest alint că de fiecare dată imaginaţia e destul de bogată şi îi găsesc tot alte alinturi. M-am bucurat să o revăd, şi să îi ofer o îmbrăţişare " ca pe vremuri", câteodată îmi vine să mă port cu ea ca şi cu copilul meu. Bine, copilul meu, defapt şi eu am aceeaşi vârstă cu ea. De obicei tratăm poveşti interminabile , ne contrazicem foarte des. Aşa au trecut câteva ore, şi cum sunt fetele admiratoare de dulciuri am gustat din toate câte puţin, evident. Apoi m-am oprit la o aşa zisă prietenă unde am mai petrecut ceva timp povestind iar într-un final am ajuns la vară-mea. Am apreciat întodeauna persoana atunci când mă are musafir şi mă serveşte cu mâncare, -câteodată aşa nimeresc la prânz sau la cină-, căci nu mă lasă să mănânc singură. Parcă şi mâncarea altfel o mănânc şi altfel îmi cade. Se întâmplă să nu vrea gazda să mănânce cu mine, iar in asemenea situaţii obişnuiesc să refuz din politeţe. După ce luasem cina împreună cu vară-mea am reuşit să ne mai spunem câteva noutăţi despre fiecare în parte, şi unu dintre subiecte a fost înfiinţarea acestui blog. La început eram nedumerită, dar ea a fost pentru mine o îndrumătoare, în linii mari mi-a arătat despre ce e vorba şi cum trebuie să postezi,detalii.
  Sunt la început de drum dar, sper să stăpânesc "meseria" şi să ofer viitorilor mei cititori scrieri plăcute şi din care atât eu cât şi ceilalţi avem de învăţat.