Asta-i Romania sau asta-i omenirea?

Recent am urmarit un reportaj despre copii abandonati. Sunt revoltata pe acei parinti care dau nastere unor suflete nevinovate si apoi ii abandona. Nici macar parinti nu ar mai trebui numiti, ci mai degraba oameni fara pic de simt al responsabilitatii, fara sentimente. Chiar daca sunt imbracati, sufletul lor e gol, pierdut in intuneric.

Nu se poate ca acele suflete nevinovate sa plateasca cu amaraciune si nefericire pentru pacatele parintilor. 

Sunt 20 de astfel de suflete uitate, abandonate intr-un spital din Iasi si alti 40 in Craiova, ei fiind abandonati de la inceputul anului pana in prezent.

 Este trist fiindca pe zi ce trece oamenii pretuiesc mai mult materialismul, superficialismul. " Cu ce sa il cresc ca nu am bani?" "E o povara pentru mine". 

 Tot mai multi uita ca si ei sunt la randul lor oameni, si noi oamenii avem nevoie de afectiunea si dragostea celorlalti. Cum isi imagineaza ca acei copii nu au nevoie de un strop de fericire pe care adultii sunt capabili sa le ofere celor mici, dar refuza cu incapatanare.

Ce e de facut? Eu sau tu, de unul singur nu putem face nimic. Dar statul ar putea. Politicienii ar putea. Cei care nu pot face copii, si isi doresc din tot dinadinsul unul, pot face un gest omenesc pentru a infia, aceia ar putea face ceva in aceasta privinta.

 Cei care si-au abandonat copii in acel spital mai au timp sa se razgandeasca, dar cu cat se gandesc mai mult cu atat copii vor creste. Crescand fara dragostea parintilor, a celor dragi, crescand fara sa stie cine sunt sau cum ii cheama, crescand fara mangaierea mamei, a tatalui, a bunicilor. Crescand si poate daca au noroc reusesc sa invete ceva bun de la viata, sau pot sa isi insuseasca doar lucrurile rele despre existenta lor. Acesti copii nu au nevoie sa se joace cu roata norocului, cand parintii ar putea sa revina la sentimente frumoase si sa isi ia fiecare propriul copil acasa. 

E alarmant faptul ca tot mai multe tinere domnisoare si chiar femei in toata firea raman ratacite, fara a cunoaste sentimentul de a fi mama, de a fi femeie implinita. Si ele ..raman ratacite... 

Acest fenomen nu se intampla doar in Romania, ci in toata lumea. 

Nu este nici un motiv plauzibil pentru a-ti abandona copilul. Nimic nu este imposibil atunci cand ai speranta, suflet si credinta.

Bineinteles, sunt mai multe tipuri de abandon. Spre exemplu mama merge in strainatate si lasa copilul in grija bunicii; ori mama merge in strainatate si te lasa in grija unei prietene, ori mama merge in strainatate si te lasa in voia sortii sustinand ca la 13 ani "esti destul de mare ca sa ai grija de tine de una singura".

Mai este abandonul maternal, bebelusii fiind abandonati din primele zile de la nastere.

Despre oricare abandon ar fi vorba, acei copii mereu vor simti lipsa parintilor, sau se vor incadra mai greu in societate. La varsta de adult ei nu vor mai putea fi tinuti la orfelinate, iar fara loc de munca.. Vor ajunge pe strazi, poate cersind, excrocand, furand.

De ce sa lasam sa se intample toate astea?

Sunt putine cazuri in care parintii se intorc la timp acasa la copii lor, alti parinti se intorc paote dupa 10-20 de ani, cand copii lor au deja propriile familii...Sunt si mai putine cazuri, in care copilul orfan ajunge cine si-a propus..si reuseste sa fie un exemplu pozitiv pentru ceilalti......asta insemnand sa isi gaseasca adevarata valoare. 

Sunt expusi la factori care provoaca suferinta inutila la o varsta frageda. 

De ce sa sufere fara rost? Cand un copil poate invata si e capabil sa invete multe lucruri bune prin exemplele celorlalti, prin conversatie, prin afectiune, prin faptul ca, copilul simte cand tatal sau mama este alaturi de el doar luandu-l in brate. 

Violul, maltratarea, saracia, violenta domestica mereu au fost o problema majora peste tot in lume. Sunt si motivele principale pentru care cele mai multe femei isi abandoneaza copilul. Astfel de cazuri sunt mai dificile, dar se poate trece peste aceste suferinte cu multa implicare si pozitivism. Cu toate greutatile de pe lume, o femeie a fost si va fi luptatoare. Si atunci de ce sa nu lupte si pentru ceva ce e a ei? 

Pentru copilul ei?