Este timpul cand soarele dispare dupa muntele somptuos si apare luna impunatoare aducand cu ea nori negrii si mohorati. Se lasa intunericul, ce ia in stapanire acest oras, aceasta tara, si jumatate din lumea intreaga.
Si aceasta zi s-a aratat impotriva mea, caci desi in suflet era senin si pace, norii plictisiti si somnorosi si-au varsat tristetea peste capetele noastre. Hohote de plans s-au auzit din ceruri, si parca un val rece trecea pe langa trupul meu, lasand in urma un fior puternic ce-mi strabatu fiecare tegument.
E drept, a fost frig afara.
Cu picioarele aproape inghetate, pasesc emotionata in biserica. Tinandu-ma de mana, prietenu ma urmeaza si el. Slujba incepuse de ceva vreme, dar ma bucur ca am mai prins ceva din predica. Azi, am mers impreuna la biserica. Ceea ce m-a bucurat enorm. Eram intr-o fusta care-mi ajungea peste genunchi, o camasa alba, cu pantofi cu talpa intreaga si asa de rezerva mi-am luat si o geaca mai de toamna pe mine. Dar, geaca nu a fost destul de groasa sa ma protejeze de frigul de afara, dar nici de frigul din biserica. Pana sa se termine slujba, mi-am pus mii si mii de intrebari, si m-am gandit..si mi-am facut griji. Si nu imi intelegeam starea. Ganduri se impleticeau in minte, iar in suflet o multitudine de sentimente iau contururile unor emotii puternice. Era un lucru unic pentru mine. Chiar daca de fiecare data aveam emotii cand paseam in biserica si ma simteam atat de vesela si de hotarata, acum insa situatia m-a depasit. Nu mi-am putut stapani sentimentele. Prin treacat auzeam cantecele corului si rugaciunile parintelui.
Cu picioarele aproape inghetate, pasesc emotionata in biserica. Tinandu-ma de mana, prietenu ma urmeaza si el. Slujba incepuse de ceva vreme, dar ma bucur ca am mai prins ceva din predica. Azi, am mers impreuna la biserica. Ceea ce m-a bucurat enorm. Eram intr-o fusta care-mi ajungea peste genunchi, o camasa alba, cu pantofi cu talpa intreaga si asa de rezerva mi-am luat si o geaca mai de toamna pe mine. Dar, geaca nu a fost destul de groasa sa ma protejeze de frigul de afara, dar nici de frigul din biserica. Pana sa se termine slujba, mi-am pus mii si mii de intrebari, si m-am gandit..si mi-am facut griji. Si nu imi intelegeam starea. Ganduri se impleticeau in minte, iar in suflet o multitudine de sentimente iau contururile unor emotii puternice. Era un lucru unic pentru mine. Chiar daca de fiecare data aveam emotii cand paseam in biserica si ma simteam atat de vesela si de hotarata, acum insa situatia m-a depasit. Nu mi-am putut stapani sentimentele. Prin treacat auzeam cantecele corului si rugaciunile parintelui.
Se vorbise despre mironosite. Azi, dupa a treia duminica de Pasti, azi a fost duminica mironositelor. Se vorbise despre femei, si despre viata unei femei, despre rolul ei in viata unui barbat. Aceste vorbe rostite de parinte mi-au dat putere, mi-au dat curaj si speranta. Caci, da femeile au un rol important pe fata pamantului astuia, si nu doar sa spele, sa isi ingrijeasca gospodaria, sa isi ingrijeasca copilul si serviciul, ci femeia este cea care isi ingrijeste familia cu dragoste si daruire sufleteasca. Pe cand barbatii sunt......mai reci, distanti.
Dupa slujba, ne-am dus in spatele bisericii, unde este asezata o casa pentru batrani. Iar la subsolul acestuia este amenajat un spatiu pentru rugaciuni si pentru slujbele de vecernie, asta fiindca pentru oamenii in varsta de acolo sa poata participa si ei la slujbe. Am intrat in aceasta incapere in tacere. Erau deja la sfarsitul slujbei. Am asteptat. Iar la sfarsit am vazut ca se introduce o masa, ca se pune o fata de masa peste. Apoi, vedeam cum rand pe rand oamenii pleaca, incat am ramas doar eu, prietenu, parintele si inca doi copii, care aveau rol de cor. O femeie aprinsese candelele. S-au spus multe rugaciuni. In afara glasului parintelui, mai erau cei doi copii, care formau corul si care insoteau pe parinte cu cantece bisericesti. Incaperea era dominata de un val de liniste, de pace, si multa iubire pentru oameni. Am fost chemata in fata. Am fost unsa cu mir pe frunte, pe piept, pe ceafa, pe maini si pe picioare. Fara voia mea, am simtit lacrimi grabite serpuind pe obraz, am simtit o recunostinta enorma fata de Dumnezeu pentru tot ce mi se intampla in acele momente. Apoi, incaperea se golise din nou. Masa a fost dusa la fel si fata de masa. A ramas parintele si eu.
Pentru prima data in acesti 21 de ani, azi de ziua mironositelor, azi m-am spovedit. ..Pentru prima oara.
Apoi, m-a impartasit.
Trebuia sa marturisesc acest act. Nu mi-e rusine. Iar cei ce ma vor judeca, sa fie pe pace. Nu au dreptul sa ma judece, iar daca o vor face, nu ma priveste pe mine. Fiecare are dreptul sa aleaga ce e mai bun pentru el.
Nu am chemat pe nimeni. Vroiam ca mama sa fie alaturi de mine, dar ea singura nu a fost. Apoi vroiam sa fie prietenul. El, a fost alaturi de mine. Intodeauna isi face griji, sa imi fie bine, sa nu imi lipseasca nimic, sa fiu multumita si fericita. Dar, singura mea multumire si fericire este ca el sa ma iubeasca cu sufletul curat. Mai chemasem o prietena, care nu a reusit sa ajunga. Dar, nici nu vroiam sa chem ca la nunta 100 de persoane. Vroiam sa fie cat mai restrans si sa stie cat mai putina lume cand va avea loc acest act.
Dupa impartasanie si inca cateva rugaciuni spuse, am iesit si eu.
El ma asteptase in masina. Am iesit la el, si impreuna cu preotul schimbaseram cateva cuvinte, apoi am pornit spre casa doar noi doi.
Am ajuns fericita si mai linistita ca nicicand, acasa, unde am mancat si nu dupa mult timp m-am pus in pat si am adormit.
Nu vreau decat sa duc acea viata linistita, si acea viata traita dupa regulile nescrise de Dumnezeu. Primul pas e facut, de acum va fi mai bine, caci AM INCREDERE IN DUMNEZEU. Am invatat acest lucru.
Intamplarea a avut loc, in orasul meu natal, Turda, la biserica din micro 3, in data de 08.05.2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu